Cardiomiopatia si sarcina

Miocardul (muşchiul inimii) poate fi afectat de o mulţime de boli, altele decât cele mai comune care fac referire la boala ischemică a cordului şi hipertensiunea arterială. O anomalie primară a muşchiului inimii este cardiomiopatia care poate avea la bază mai multe cauze. Muşchiul inimii se dilată iar acţiunea de pompare este redusă.

Cardiomiopatia idiopatică este un termen folosit pentru situaţiile în care cauza bolii nu este identificată. Există cardiomiopatii ereditare ale căror cauze genetice sunt încă studiate. În acelaşi timp, există şi cardiomiopatii pentru care medicii au identificat cauzele apariţiei acestora. Acestea pot fi tratate cu succes în majoritatea cazurilor. Cele mai grave cardiomiopatii sunt acelea cauzate de abuzul de alcool, hipotiroidism (deficienţa hormonului tiroidian) şi hemocromatoză (boală care apare datorită acumulării fierului în organism). Toate aceste cardiomiopatii pot cauza o insuficienţă cardiacă severă. În orice caz, ar trebui să se acorde importanţă fiecăreia din cele trei tipuri de cardiomiopatii pentru că toate pot fi tratate cu succes.  

 

Infecţiile virale ale inimii pot cauza deteriorări ale acestui organ. În unele cazuri infecţiile sunt auto-limitate şi se încheie odată cu vindecarea infecţiei. În alte cazuri, infecţiile nu dispar şi, în acest caz, ele pot fi responsabile pentru aşa-zisele cardiomiopatii idiopatice.

 

Există o cardiomiopatie care afectează doar femeile. Se numeşte cardiomiopatie peripartum şi afectează femeile în ultimul trimestru de sarcină sau cu şase luni înainte de naşterea bebeluşului. Se crede că această condiţie este rezultatul unei afecţiuni autoimune în care corpul atacă propriile sale ţesuturi. Corpul are capacitatea de a recunoaşte ţesuturile străine. În momentul în care are loc acest lucru el produce anticorpi, adică proteine care atacă şi distrug “invadatorii”. Procesul poartă numele de răspuns imun. Persoanelor care primesc organe transplantate trebuie să li se administreze medicamente pentru a combate răspunsul imun astfel încât organismele lor să nu respingă ţesuturile transplantate (face excepţie situaţia în care ţesutul transplantat provine de la un frate geamăn care, din punct de vedere genetic şi imunologic, este identic cu cel care primeşte ţesuturile). La fel ca inima, uterul este format din muşchi. Uneori, în ultimele luni de sarcină proteinele din muşchiul uterin se strecoară în sistemul de circulaţie sanguin. Corpul unor femei produce anticorpii care să combată proteinele din muşchii uterini care sunt similare celor ce provoacă contracţia inimii. Anticorpii atacă apoi celulele inimii determinând scăderea şi dilatarea muşchiului inimii. Infecţiile virale sunt şi ele responsabile pentru această formă a cardiomiopatiei.

 

Cardiomiopatia peripartum poate fi tratată prin odihnă la pat şi cu administrare de medicamente. Din fericire, această condiţie este rară şi se manifestă la una din 15.000 de sarcini. Cardiomiopatia peripartum apare în special la femeile afro-americane, la acelea care aşteaptă gemeni sau tripleţi, la femeile care suferă de malnutriţie sau cele care suferă de hipertensiune arterială. Din nefericire, unele femei nu se recuperează niciodată şi ajung să dezvolte astfel insuficienţă cardiacă cronică, afecţiune cu o rată a decesului de 85% în primii cinci ani. 50% din femeile însărcinate a căror inimă nu revine la funcţionarea normală pot muri în momentul naşterii copilului. Chiar şi femeile care se recuperează sunt expuse unui risc de deces de 10%. Din acest motiv, o femeie care suferă de cardiomiopatie peripartum este sfătuită să evite sarcinile viitoare. Femeile care dezvoltă insuficienţă cardiacă cronică pot beneficia de un transplant de inimă. Transplantul de inimă reprezintă în ultimă instanţă tratamentul pentru toţi pacienţii eligibili care suferă de cardiomiopatii incurabile.