Patologia cordonului ombilical

Cordonul ombilical este un element important în dezvoltarea fătului pentru că acesta asigură un aport sanguin ce creşte în permanenţă pe parcursul sarcinii. Complicaţiile cordonului ombilical sunt numeroase şi pot varia de la noduri false care nu au nicio semnificaţie clinică până la ruptura de vase praevia care de cele mai multe ori cauzează decesul fătului.

Pentru că testele cu ultrasunete devin din ce în ce mai sophisticate, multe din aceste patologii sunt diagnosticate în uter. Oricum, multe din acestea nu sunt aparent vizibile înainte de naştere iar singurul avertisment îl reprezintă asocierea lor cu anumite condiţii cum ar fi ruperea placentei sau sarcinile monocorionice.

Lungimea cordonului ombilical variază în lungime, media fiind de 50-55 cm. 5% din cordoanele ombilicale sunt mai scurte de 35 de cm iar 5% din acestea au peste 80 de centimetri. Cauzele acestor diferenţe de lungime a cordoanelor ombilicale nu sunt cunoscute. Se crede că lungimea cordonului ombilical reflectă mişcarea în uter a fetusului. Cordoanele ombilicale scurte sunt asociate cu dereglările din mişcările fetale şi constrângerea intrauterină dar şi cu ruperea placentei sau a cordonului. Chiar dacă s-a vehiculat ideea că un cordon ombilical scurt împiedică naşterea fătului pe cale vaginală, datele disponibile arată că naşterea normală poate avea loc dacă cordoanele au o lungime de cel puţin 13 cm. Cordoanele ombilicale prea lungi sunt asociate cu “înfăşurarea” acestora în jurul segmentelor fetale, noduri adevărate ale cordonului şi trombi venoşi.

Afecţiunile cordonului ombilical pot fi clasificate după cum urmează: anomalii de dezvoltare, anomalii de inserţie, anomalii de lungime, tumori şi anomalii vasculare.

Anomaliile de inserţie ale cordonului ombilical

Inserţia cordonului are loc în mod normal în centrul sau în apropierea centrului placentei. O inserţie excentrică apare destul de frecvent de aceea ea nu este considerată anormală decât dacă este vorba de inserţii marginale sau velamentoase.

Inserţia marginală apare la circa 2-15% din cazuri şi se manifestă prin mici sângerări. În ceea ce priveşte inserţia velamentoasă a cordonului ombilical, acesta reprezintă inserţia cordonului ombilical pe membrane, în afara plăcii coriale, la distanţă de marginea placentei. Practic, această anomalie se caracterizează printr-o dezvoltare excentrică a vascularizaţiei primare. Anomalia este mult mai frecventă la sarcinile gemelare şi este indicată naşterea prin cezariană.

Anomaliile de lungime a cordonului ombilical

Lungimea medie a cordonului este de 55 cm dar pot exista şi situaţii de genul acordiei (lipsa cordonului ceea ce presupune că fătul este în contact direct cu placenta), cordonului scurt (determină anomalii de tipul: suferinţă fetală intrapartum, inversiune uterină, anomalii ale mecanismului de naştere, ruptura cordonului cu hemoragie pentru făt etc.) şi cordonului lung (depăşeşte 70 de cm şi care poate favoriza apariţia trombozelor vasculare, procidenţelor sau a nodurilor adevărate).

Tumori ale cordonului ombilical

Tumorile cordonului ombilical pot fi chistice sau solide iar afecţiunile sunt destul de rare. Cele mai frecvente sunt angiomixoamele (reprezintă extinderi ale corioangioamelor placentare). Tumorile mai rare sunt hemangioamele şi teratoamele.

Anomaliile vasculare ale cordonului ombilical

Anomaliile vasculare ale cordonului ombilical apar în situaţii de genul: rasa albă, diabetul matern (cea mai mare incidenţă), avortul spontan (1,5 – 2,5% în asociere cu anomalii cromozomiale) şi gemelaritatea (în 5% din cazuri, unul din gemeni prezintă această afecţiune, în timp ce la fătul unic, afecţiunea se manifestă la 85% din cazuri).

Circa 30% din nou-născuţii care prezintă absenţa unei artere ombilicale prezintă şi alte anomalii congenitale asociate, cum ar fi malformaţiile majore (18% din cazuri), întârzierea creşterii intrauterine (34%) şi prematuritatea (apare la 17% din cazuri).

Pentru depistarea acestor anomalii şi punerea unui diagnostic se efectuează examenele ecografice.

În ceea ce priveşte patologia accidentală, aceasta include eventualităţile care determină compresiunea vaselor ombilicale şi consecutiv suferinţa fetală printr-un mecanism complex. Acestea sunt: circulara de cordon ombilical, nodurile de cordon ombilical, procidenţa de cordon ombilical, trombozele, rupturile cordonului, torsiunile cordonului, stenoza cordonului şi edemul cordonului.

 Procidenta de cordon ombilical

Procidenţa de cordon ombilical presupune coborârea cordonului ombilical înaintea fătului în cursul naşterii. Această patologie este una destul de rară cauzată de ruptura membranelor. Procidenţa de cordon ombilical reprezintă o urgenţă obstetricală în care se preferă cel mai adesea naşterea prin cezariană.

Alte cauze ale acestei manifestării procidenţei de cordon ombilical pot fi defectele de adaptare ale fătului la bazinul matern (creează spaţiul de alunecare al cordonului), sarcinile gemelare, prezentaţiile cu umărul şi şezutul, tumorile căilor genitale, excesul de lungime al cordonului sau ruptura precoce a pungii apelor. Toate acestea pot pune în pericol viaţa fătului.

 

Procidenţa de cordon ombilical apare la circa 2-5 cazuri din 1000 de naşteri. Factorii favorizanţi pentru această afecţiune sunt de trei tipuri: ovulari (sarcină multiplă, prematuritate, cordonul lung, placenta praevia, prezentaţiile patologice), materni (multiparitatea, tumorile pelviene praevia sau canalul dur distocic) şi iatrogeni (amniotomia intempestivă).

 

Diagnosticul procidenţei de cordon ombilical

 

Un control de specialitate şi un examen cu valvele poate evidenţia ansa prolabată care se exteriorizează prin col. Examenul vaginal digital arată şi el ansa cordonului. Doctorul va pune întrebări legate de istoricul medical al pacientei şi de simptomele pe care aceasta le prezintă. Medicul va realiza şi un examen fizic şi pelvian. Testele pot include: monitorizarea bătăilor inimii mamei şi bebeluşului şi examinarea pelviană pentru a observa prezenţa cordonului ombilical în vagin.

 

O altă formă de diagnostic este laterocidenţa la care se apelează când examenul vaginal digital nu dă rezultate. Acest diagnostic se suspectează de obicei atunci când monitorizarea fătului indică prezenţa bradicardiilor variabile care apar odată cu contracţiile uterine şi dispar după ce cintracţiile încetează. În acest stadiu fetul poate suferi iar în cazul compresiunii totale şi prelungite apare hipoxia şi acidoza, iar în final, exitusul fetal.

 

Mortalitatea perinatală variază între 20 şi 60% şi este influenţată de factori care fac referire la: promptitudinea cu care este extras fătul, modalitatea prin care are loc naşterea (este indicată efectuarea cezarianei) şi patologia asociată (prematuritatea sau suferinţa fetală).

 

Tratament

 

Procidenţa cordonului riscă să provoace o compresie a cordonului între pereţii osoşi ai bazinului şi făt, ceea ce determină oprirea circulaţiei sângelui şi privarea fătului de oxigen. De aceea, naşterea trebuie practicată de urgenţă, altfel viaţa bebeluşului este grav pusă în pericol. Medicul va extrage fătul dacă dilataţia colului uterin este completă, iar dacă nu, va efectua o cezariană.