Obstetrică şi Ginecologie

.

Thursday, November 6, 2014

Care este cea mai bună vârstă pentru a avea un copil?

Cum hotărăşti care este cea mai potrivită vârstă să faci un copil? E mai bine la 20 de ani, când organismul e încă tânăr? Sau e mai inteligent să amâni sarcina până la 30 de ani? Fiecare vârstă are avantajele şi dezavantajele ei. Aşadar, iată câteva lucruri la care să vă gândiţi dacă vă puneţi întrebări privind cel mai potrivit moment pentru o sarcină.
 
Sarcina la 20 de ani
 
Femeile care au copii la vârsta de 20 de ani descoperă că au multă energie pentru a se îngriji de bebeluşi şi sunt destul de tinere să-şi amintească cum e să fii copil sau adolescent. Corpul se află într-una din cele mai sănătoase perioade şi sunteţi suficient de tânără cât să evitaţi multe dintre riscurile defectelor genetice care pot să apară dacă aveţi un copil mai târziu. Banii sunt însă o problemă pentru mamele cu vârsta de 20 de ani, pentru că acestea se află probabil la începutul carierei sau încă merg la şcoală. Dacă sunteţi căsătorită recent, înseamnă că nu veţi mai avea prea mult timp să petreceţi împreună cu soţul dumneavoastră.
 
Sarcina la 30 de ani
 
Multe femei susţin că la 30 de ani este momentul perfect pentru a avea un copil. Până la această vârstă ele şi-au atins obiectivele carierei, se
află într-un moment bun al căsniciei şi sunt financiar suficient de stabile pentru a susţine cheltuielile unui copil. Odată ce aţi ajuns la 30 de ani însă, corpul dumneavostră se schimbă şi poate fi mai greu pentru coloana vertebrală şi muşchii spatelui să suporte greutatea sânilor şi a burticii faţă de atunci când aveaţi doar 20 de ani. Mai mult, după vârsta de 35 de ani, şansele de a naşte un copil cu malformaţii genetice creşte dramatic şi se impune realizarea unei analize de amniocenteză (un ac subţire este inserat prin abdomen pentru a lua o mostră din lichidul amniotic).
 
Sarcina la 40 de ani
 
În acest punct, veţi fi probabil mult mai stabilă din punct de vedere financiar şi mult mai înţeleaptă decât la 20 sau 30 de ani. Având în vedere îngrijirea prenatală excelentă şi avantajele tehnologiei medicale, sarcina şi naşterea sunt acum mult mai sigure la vârsta de 40 de ani decât în trecut. Cu toate acestea, vă puteţi simţi puţin stingheră dacă decideţi să aveţi un copil la vârsta de 40 de ani. Veţi interacţiona cu mămici de 20, respectiv 30 de ani şi nu veţi avea foarte multe în comun cu acestea.
Totodată, riscurile de complicaţii şi defecte genetice sunt mai mari decât la 30 de ani, astfel că va trebui să realizaţi şi teste genetice pentru a vă asigura că bebeluşul nu este afectat.
De asemenea, reţineţi că atunci când atunci când copilul va avea 20 de ani, dumneavostră veţi avea cel puţin 60 de ani.
Sunteţi pregătită să vă luaţi un angajament pentru toată viaţa, aşa cum presupune un copil? Aceasta este o întrebare la care ar trebui să vă răspundeţi indiferent de vârstă. În plus, cel mai probabil veţi descoperi că nu există un moment perfect pentru a avea un copil, dar experienţa acumulată îşi va arăta plusurile şi minusurile ei, indiferent de vârsta sărbătorită ultima dată. 

2 comments:

  1. Nu voi înceta niciodată să împărtășesc această mărturie pentru că acum sunt o femeie complet fericită, am suferit peste 8 ani de căsnicie când nu am putut rămâne însărcinată pentru soțul meu, apoi am început să fiu disperată din cauza presiunii mamei mele în- legea, si o prietena de-a mea m-a indrumat catre dr. Dawn acuna care a ajutat-o, i-am explicat totul Dr. Dawn acuna pe Whatsapp si mi-a promis ca ma va ajuta, mi-a dat niste instructiuni care am facut totul perfect, scrisoarea de 3 saptamani ea mi-a cerut sa merg la spital la test spre surprinderea mea, doctorul a spus ca sunt insarcinata in 1 saptamana, dar chiar acum am copilul meu frumos, ea a ajutat si pe 3 prietene ale mele, totul datorita doctorului Dawn acuna, contactati-o pe Whatsapp daca aveti orice dificultate va asigur un rezultat perfect,
    *Daca vrei sa ramai insarcinata.
    *Dacă vrei să te reîntâlnești cu soțul tău.
    *Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    *Dacă vrei să atragi un nou amant.
    *Dacă ai nevoie de putere spirituală.
    *Dacă vrei să reziste mult în pat.
    *Dacă doriți să măriți dimensiunea penisului.
    *Dacă doriți să opriți avortul spontan.și e.t.c.
    Contactați-o Whatsapp: (+2348032246310)
    E-mail ( dawnacuna314@gmail.com )

    ReplyDelete
  2. M-am căsătorit cu dragul meu soț în ultimii 12 ani fără să rămân însărcinată, iar fibromul a fost problema. Am luat diferite medicamente prescrise, dar nu am putut să le vindec, dar soțul meu era atât de încrezător în mine și mă tot încuraja că într-o zi cineva mă va numi mamă. nu s-a odihnit căutând o soluție de la diferiți medici, tot ce au putut vedea a fost o intervenție chirurgicală și mi-a fost frică de asta, o prietenă din cabinetul meu mi-a prezentat doctorul DAWN ACUNA, ea a spus că Dawn acuna a ajutat-o ​​când avea tubul blocat și a ajutat-o ​​și ea. multe dintre prietenele ei să conceapă,
    I-am scris imediat pe Whatsapp, mi-a promis ca ma ajuta dupa ce i-am explicat totul, mi-a dat niste instructiuni care am facut totul perfect conform instructiunilor, la 3 saptamani dupa tot am fost la spital si doctorul mi-a confirmat sarcina in 1 saptamana dar chiar acum am copilul meu frumos.
    *Dacă vrei să tratezi infertilitatea.
    *Daca vrei sa ramai insarcinata rapid.
    *Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    *Dacă vrei o căsătorie pașnică.
    Și mulți alții îl contactează pe Dr dawn acuna pe Whatsapp:+2348032246310
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    ReplyDelete