Obstetrică şi Ginecologie

.

Tuesday, October 21, 2014

Preeclampsia si eclampsia: simptome, cauze, tratament

Preeclampsia, cunoscută şi ca toxemie, este o condiţie specifică femeilor însărcinate. Ea se caracterizează prin hipertensiune arterială şi proteinurie, adică un nivel crescut de proteine în urină. Femeile care suferă de preeclampsie vor prezenta de asemenea edeme ale membrelor superioare şi inferioare. Preeclampsia se manifestă de obicei în a doua parte a sarcinii, fie sfârşitul semestrului doi, fie în cel de-al treilea trimestru.
Ce este eclampsia?
 
Eclampsia este partea finală şi cea mai severă a preeclampsiei şi apare în momentul în care preeclampsia nu este tratată. Suplimentar faţă de simptomele anterioare, femeile cu eclampsie pot prezenta convulsii. Eclampsia este asemănătoare unei crize de epilepsie. Eclampsia poate duce la comă şi chiar la moartea mamei şi a fătului care se poate produce înainte, în timpul sau după sarcină.
 
Ce cauzează preeclampsia şi eclampsia?
 
Cauzele exacte ale preeclampsiei şi eclampsiei nu sunt cunoscute dar unii cercetători suspectează nutriţia sărăcăcioasă, deficienţa imunitară şi circulaţia insuficientă a sângelui către uter. Preeclampsia apare deseori la femeile aflate la prima sarcină, la adolescente şi la femeile peste 40 de ani. Alţi factori de risc includ:
 
·         Un istoric de hipertensiune arterială cronică anterior sarcinii
·         Un istoric de preeclampsie
·         Un istoric de preeclampsie la mamă sau surori
·         Obezitatea anterioară sarcinii
·         Sarcina multiplă
·         Istoricul de diabet, boli ale rinichilor, lupus sau artrită reumatoidă
 
Simptomele preeclampsiei
 
Pe lângă edeme ale membrelor, hipertensiune arterială şi proteinurie, simptomele preeclampsiei includ:
 
·         Creşterea rapidă în greutate cauzată de o mărire semnificativă a fluidului din corp
·         Durere abdominală
·         Dureri de cap severe
·         Schimbare a reflexelor
·         Sânge în urină
·         Ameţeală
·         Stare excesivă de vomă şi greaţă
·         Reducerea capacităţii de urinare sau imposibilitatea de a urina
 
Edemele nu constituie un semn specific al preeclampsiei deoarece apar frecvent în timpul sarcinii. O criză de eclampsie se poate manifesta prin următoarele semne: convulsii asociate cu o accentuare a hipertensiunii arteriale şi convulsii tonico-clonice, urmate de coma postcritică.
 
Cum poate afecta preeclampsia bebeluşul?
 
Preeclampsia poate împiedica placenta să primească cantitatea de sânge necesară, ceea ce va face ca bebeluşul să fie foarte mic. Preeclampsia este totodată şi una din cauzele naşterilor premature şi a dificultăţilor care le pot însoţi incluzând aici dizabilităţile de învăţare, epilepsia, paralizia cerebrală şi probleme care ţin de văz şi de auz.  
 
Diagnosticul este pus în urma efectuării unui examen fizic şi a unor investigaţii de laborator.
 
Cum pot fi tratate preeclampsia şi eclampsia?
 
Singura modalitatea de vindecare a celor două afecţiuni este naşterea bebeluşului. Preeclampsia uşoară poate fi tratată acasă urmând câteva indicaţii precise care fac referire la întreruperea activităţii şi odihna completă. Alte tratamente indicate sunt medicaţia antihipertensivă şi supravegherea strictă în ceea ce priveşte greutatea, diureza, tensiunea arterială şi proteinuria.
 
Dacă bebeluşul este prematur, afecţiunea poate fi ţinută sub control până la naşterea fătului. Medicul va recomanda odihna la pat, spitalizarea sau medicaţia pentru a prelungi sarcina şi pentru a creşte şansele de supravieţuire ale bebeluşului. Dacă sarcina este aproape de termen poate fi necesară inducerea travaliului.
 
Tratamentul pentru preeclampsia severă (include probleme de vedere, pulmonare, durere abdominală, epuizare fetală sau alte semne şi simptome) poate solicita un tratament de urgenţă, cum ar fi de pildă naşterea copilului fără a ţine seamă de vârsta acestuia. Alte tratamente includ:
 
·         Injectarea magneziului în vene pentru a preveni crizele de eclampsie
·         Administrarea de antihipertensive pentru a ţine sub control presiunea arterială
·         Monitorizarea fluidului care intră în organism

1 comment:

  1. M-am căsătorit cu dragul meu soț în ultimii 12 ani fără să rămân însărcinată, iar fibromul a fost problema. Am luat diferite medicamente prescrise, dar nu am putut să le vindec, dar soțul meu era atât de încrezător în mine și mă tot încuraja că într-o zi cineva mă va numi mamă. nu s-a odihnit căutând o soluție de la diferiți medici, tot ce au putut vedea a fost o intervenție chirurgicală și mi-a fost frică de asta, o prietenă din cabinetul meu mi-a prezentat doctorul DAWN ACUNA, ea a spus că Dawn acuna a ajutat-o ​​când avea tubul blocat și a ajutat-o ​​și ea. multe dintre prietenele ei să conceapă,
    I-am scris imediat pe Whatsapp, mi-a promis ca ma ajuta dupa ce i-am explicat totul, mi-a dat niste instructiuni care am facut totul perfect conform instructiunilor, la 3 saptamani dupa tot am fost la spital si doctorul mi-a confirmat sarcina in 1 saptamana dar chiar acum am copilul meu frumos.
    *Dacă vrei să tratezi infertilitatea.
    *Daca vrei sa ramai insarcinata rapid.
    *Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    *Dacă vrei o căsătorie pașnică.
    Și mulți alții îl contactează pe Dr dawn acuna pe Whatsapp:+2348032246310
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    ReplyDelete