Cervicita reprezintă inflamaţia colului uterin care
afectează într-o proporţie mare populaţia feminină. Etiologia acesteia
nu este nicidecum singulară, însă este una din principalele afecţiuni
cauzate de infecţiile transmisibile pe cale sexuală.
Ce este cervicita
Cervicita este o inflamaţie a colului uterin (partea
inferioară a colului uterin) produsă de intruziunea unor microorganisme,
paraziţi sau infecţii bacteriene, care de obicei sunt în strânsă
legătură cu anumite boli cu transmitere sexuală, cum sunt: gonoreea, chlamydia, herpesul genital. Aceasta se manifestă prin scurgeri
vaginale anormale, dureri în timpul contactelor sexuale, mâncărimi la
nivelul vaginului, sângerări vaginale între menstruaţii, şi altele.
Factorii de risc ai cervicitei
Cervicita nu apare spontan în lipsa unor condiţii care să
favorizeze apariţia acesteia. Factorii de risc sunt multiplii şi de
origini diverse. Cervicita este corelată aproape întotdeauna cu infecţiile cu transmitere sexuală, îndeosebi când:
· Debutul vieţii sexuale se petrece la o vârstă prematură;
· Comportamentele sexuale au un grad de risc crescut: contacte sexuale ocazionale, neprotejate şi cu parteneri multipli;
· Există antecedente legate de bolile cu transmitere sexuală. Cauzele cervicitei sunt de cele mai multe ori infecţiile bacteriologice sau virale.
Pe lângă acestea, cervicita poate fi favorizată şi de alte obişnuinţe sau infecţii:
· Infecţii la nivelul organelor genitale, în special ale vaginului şi cervixului (colul uterin);
· Traumatisme obstetricale
dobândite în urma intervenţiilor chirurgicale ginecologice (ex: avort,
histerectomia, histerectopia etc.) sau în urma naşterii pe cale vaginală
care poate produce leziuni ale uterului;
· Utilizarea dispozitivelor intrauterine sau a tampoanelor interne poate crea condiţiile propice pentru apariţia cervicitei;
· Traumatisme sexuale secundare dobândite în urma contactelor sexuale;
· Ectopiile congenitale
(dobândite dinainte de naştere) care constau în plasarea epiteliului
glandular în exteriorul colului uterin. Acestea expun colul uterin
riscului de apariţie a cervicitei.
Cauzele cervicitei
Cauzele cervicitei sunt de cele mai multe ori infecţiile
bacteriene transmisibile pe cale sexuală, atunci când nu se folosesc
contraceptive de barieră (prezervativul este singura metodă
contraceptivă care oferă şi protecţie împotriva bolilor cu transmitere
sexuală, însă nu în totalitate. Abstinenţa este singura metodă de
protecţie garantată împotriva acestora). Cervixul (colul uterin) are
rolul de a proteja vaginul de intruziunea bacteriilor, viruşilor sau
paraziţilor. Însă unele bacterii au capacitatea de a-l vulnerabiliza şi
astfel pot provoca infecţii ale celulelor glandulare de la nivelul
cervixului, infecţii traduse prin cervicită.
Cauzele cervicitei sunt, aşa cum am mai spus, legate de
infecţiile comune transmisibile pe cale sexuală. Acestea sunt: gonoreea,
chlamydia, herpesul genital, condilomatoza, microplasmele şi
trichomonas. Pe lângă cervicită, acestea pot determina şi apariţia vaginitelor şi a altor tipuri de infecţii vaginale.
De asemenea, alte potenţiale cauze ale cervicitei pot fi
diferite reacţii alergice care dau tonul unor procese de supraînmulţire
a bacteriilor de la nivelul organelor genitale interne, iar ca urmare,
colul uterin se poate inflama, determinând astfel apariţia cervicitei şi
extinderea inflamaţiei la organele învecinate. Acestea sunt adesea
provocate de utilizarea unor produse contraceptive, cum ar fi
spermicidele, latexul, dispozitivele intrauterine învelite în cupru etc.
0 comentarii:
Post a Comment