Durerea cronica pelvina

Durerea cronică pelvină: Privire de ansamblu asupra simptomelor, diagnostic, cauze frecvente, opțiuni terapeutice
 

  Durerea pelvină este un simptom foarte frecvent în rândul femeilor de toate vârstele. Există multe cauze pentru durea pelvienă, deși unele nu sunt bine înțelese. Cea mai frecventă cauză a durerilor cronice pelvine o reprezintă endometrioza, la  aproximativ 80% din femeile cu dureri pelviene fiind evidențiate laparoscopic implante de endometrioză. Alte cauze ginecologice pentru durerea cronică pelvină pot fi:

• aderențe;
• fibroame (leiomioame);
• adenomioză;
• boala inflamatorie pelvină (infecție ce afectează uterul, trompele și / sau ovarele);
• stenoză de col uterin;
• chisturi ovariene;
• ovar ectopic

  Există, de asemenea, alte cauze de durere pelvină determinată de afecțiuni ale organele pelvice ce nu au legătură cu sistemul de reproducere, cum ar fi intestinul, tractul urinar, apendice, sau mușchii pelvieni.

  O femeie cu dureri cronice pelviene merită o evaluare amănunțită, începând cu un istoric și examen fizic detaliat. De multe ori evaluarea endoscopică (laparoscopie) este necesară pentru diagnostic.

  Adolescentele cu dureri pelvine necesită o atenție deosebită. Un număr semnificativ de tinere, cu dureri pelviene au endometrioză. Diagnosticul este adesea amânat, deoarece familiile lor interpretează adesea simptome tipice de endometrioză, cu cele asociate perioadei menstruale.

  Alte femei pot prezenta dureri pelvine din anii adolescenței, și numai atunci când boala a progresat sau au infertilitate caută asistență medicală profesională. Adolescentele care suferă de crampe menstruale severe, au nevoie de o investigație aprofundată pentru a exclude endometrioza. Un diagnostic precoce confirmat prin proceduri minim invazive, cum ar fi chirurgia laparoscopică poate ajuta aceste femei să trăiască o viață fără durere și să-și păstreze fertilitatea.

Read More

Oncologie ginecologica

POATE FI PĂSTRATĂ FUNCȚIA MENSTRUALĂ SI REPRODUCTIVĂ ÎN CAZUL ÎN CARE PACIENTA ESTE DIAGNOSTICATĂ CU CANCER DE COL UTERIN ? 
 
      Raspunsul este sigur DA,  dar numai pentru formele incipiente de cancer de col uterin  (stadiile IA și IB).

     În stadii incipiente, în marea majoritate a cazurilor,  cancerul de col uterin este localizat  strict la nivelul colului uterin. Totuși în procente variind între 0,5-15% celulele canceroase se pot propaga către ganglionii limfatici din pelvis prin intermediul structurilor fibroase care leagă uterul de pereții pelvici –parametrele (fig. 1).

Fig 1. Uterul si vaginul în secțiune longitudinală.

     Pentru a putea conserva uterul fără riscul ca boala să recidiveze sunt necesare câteva condiții :

• Tumora situată la nivelul colului uterin să nu depășească în dimensiuni 4cm;
• Ganglionii pelvici sa nu fie invadați de celulele canceroase;
• Tumora să nu se extindă ascendent la corpul uterului;

     O condiție esențială pentru ca pacienta să poată proceia ulterior este ca aceasta să nu fie iradiată înaintea operației  Cînd aceste condiții sunt îndeplinite se poate practica o intervenție chirurgicală conservatoare denumită: TRACHELECTOMIE RADICALĂ VAGINALĂ CU LIMFADENECTOMIE PELVICĂ LAPAROSCOPICĂ.

     Acest tip de operație a fost imaginat de către profesorul francez Daniel Dargent de la care am avut onoarea de a învăța in mod direct  operînd impreună la Clinica de ginecologie din Spitalul Militar Central din București pe care am condus-o mai bine de 12 ani.

     Operația se desfășoară prin două tehnici minim invazive chirurgia vaginală și chirurgia laparoscopică care oferă pacientei o recuperare exterm de rapidă care îi permit să părăsească spitalul după două zile.

      Pentru acest tip de operație este necesar un antrenament special și calități chirurgicale deosebite pe care chirurgii care formează echipa clinicii Elginmed le dețin în mod prioritar în Romania.

     În intreaga lume au fost operate pînă în prezent peste 900 de cazuri și sau obținut sarcini duse la termen în proporție de 60%. Experiența noastră se referă la aproape 30 de cazuri operate în intervalul 2006-2011 ceea ce reprezintă un număr semnificativ. În 4 cazuri am obținut sarcini duse la termen. Nu am avut nicio complicație sau recidivă a bolii.

     ÎN CE CONSTĂ TRACHELECTOMIA RADICALĂ ?

Trachelectomia radicală  este compusă din doi timpi principali:

     Timpul laparoscopic prin care se urmărește găsirea  și analiza în același timp a ganglionului sentinelă (ganglionul sentinelă este primul ganglion din lanțurile ganglionare pelvice care poate fi invadat de celulele canceroase, dacă acesta nu este afectat nici ceilalți ganglioni nu vor fi)

Fig. 2 Schema trachelectomiei radicale

     Timpul vaginal prin care se urmărește extirparea colului bolnav impreună cu partea superioară a vaginului și parametrele, după care vaginul va fi anastomozat cu corpul uterin refăcînd integritatea tractului genital (fig. 2)

     CARE SUNT RISCURILE OPERAȚIEI ?

Riscurile operației se pot materializa prin complicații intraoperatorii și prin complicații la distanță legate de obținerea sau ducerea la bun sfârșit a unei sarcini. Complicațiile intraoperatorii sunt reduse în cazul cind operația este realizată de chirurgi cu experiență și marea lor majoritate se pot rezolva intraoperator fără a pune viața în pericol. Complicațiile la distanță se materializează în procente variabile de avorturi sau nașteri premature sau de riscul de recidivă al bolii.
Din acest punct de vedere trebuie reținut ca PENTRU ACELAȘI STADIU DE BOALĂ RISCUL DE RECIDIVĂ ESTE SIMILAR ATÎT PENTRU OPERAȚIILE MUTILANTE CÎT ȘI PENTRU TRACHELECTOMIA RADICALĂ.
Această afirmație este facută în baza unor studii statistice pe intervale de timp de aproape 20 de ani de urmărire a pacientelor cu cancer de col uterin în stadii incipiente

Read More

Metode de evaluare si prevenire a depresiei perinatale

Depresia perinatală este acea perioadă pe care orice mămică o are de înfruntat. Aceasta poate include episoade depresive minore sau majore ce pot apărea  în cursul sarcinii sau în primele 12 luni după naştere. Depresia perinatală afectează 1 din 7 femei. Este important să se descopere astfel de cazuri pentru a se evita situaţii grave ale mamei, sugarului şi familiei.

 

Conform noilor opinii ale Comisiei pentru Practici obstetrice din America, publicate în The American College of Obstretics and Gynecologists, se recomandă să se folosească metode standard şi valide, pentru a monitoriza pacientele cel puţin 1 dată în timpul sarcinii în scopul descoperirii precoce a depresiei şi a anxietăţii.

 

Anxietatea - o caracteristică a tulburărilor de dispoziţie perinatale

 

 Anxietatea este o caracteristică a tulburărilor de dispoziţie perinatale, precum insomnia. Ar fi util să întrebăm o femeie dacă are gânduri intruzive sau înspăimântătoare sau dacă este în imposibilitatea de a dormi chiar şi atunci când copilul ei trebuie adormit.

 

Depresia Perinatală este cauzată de mulţi factori

 

Comisia pentru Practici obstetricale afirmă că ar trebui acordată o atenţie specială gravidelor în timpul sarcinii, pentru a afla starea lor de spirit. Sunt mai multe lucruri care provoacă depresia gravidei în timpul sarcinii. Astfel anxietatea maternală, fumatul, status-ul de femeie singură, educaţia scăzută, veniturile insuficiente, violenţa domestică, lipsa unui sprijin social sau episoadele anterioare de depresie pot fi factori de depresie perinatală.

 

Motivele pentru care o gravidă poate fi depresivă după naştere sunt depresia sau anxietatea din timpul sarcinii, experienţele traumatizante din sarcinile anterioare, probleme de alăptare (imposibilitate parţială sau totală a hrănirii sugarului la sân), episoadele repetate de depresie, lipsa sprijinului material şi familial.

 

Scala Edinburg pentru depresia postnatală

 

Conform The American College of Obstretics and Gynecologists, se poate folosi Scala Edinburg pentru depresia postnatală. Aceasta cuprinde 10 itemi ce trebuie completaţi. Atenţie însă: în situația aceasta, scala de evaluare are probleme în interpretarea întrebărilor și astfel se poate ajunge la confuzii. Scala Edinburgh pentru depresia postnatală include simptome de anxietate – o trăsătură importantă a tulburărilor de dispoziție perinatală – și exclude simptomele tipice de depresie, cum ar fi modificări ale somnului, comune în timpul sarcinii și în perioada postpartum. Această metodă, cu o specificitate 49-100%, poate fi folosită, însă nu este una de referinţă.

 

Alte metode utile în evaluarea şi prevenirea depresiei perinatale

 

Alte metode valide de real folos (cu un grad ridicat de specificitate) sunt Scala de Monitorizare a Depresiei Postpartum, cu 35 de itemi sau Chestionarul 9 privind Sănătatea Pacientului, care cuprinde 9 întrebări. Două metode foarte utile în monitorizarea depresiei perinatale sunt recomandate de Comisia pentru Practici obstetrice şi anume Inventarul de depresie Beck 1 şi 2. Acestea conţin 21 de itemi fiecare, cu o specificitate ridicată. De asemenea, pot fi utilizate Scala Centrului de Studii epidemiologice ale depresiei şi Scala Zung de autoevaluare a depresiei, ce au  20 de întrebări şi o specificitate între 70-92%.

 

 

Depresia perinatală este o afecţiune foarte importantă a status-ului psihic al femeii gravide ce poate avea consecinţe grave nedescoperită la timp sau ignorată atât de pacientă, cât şi de medic.

Read More

Depresia postnatala sau tristetea de dupa sarcina

Aproape 1 din 8 femei ajung sa dezvolte depresie postpartum in saptamanile sau lunile de dupa nastere, ceea ce reprezinta un procent foarte crescut in randul afectiunilor legate de sarcina.
Cauza principala a depresiei postnatale este insusi cumulul de modificari hormonale puternice si bruste ce apar imediat dupa momentul nasterii. Nivelurile de estrogen si progesteron scad semnificativ in orele imediat urmatoare nasterii si pot produce stari depresive, disforice si de tensiune psihica, asemanatoare celor din timpul ciclului menstrual.
O alta cauza este scaderea nivelurilor hormonului tiroidian, care poate dezvolta o deficienta tiroidiana cauzatoare de depresie. La inceputul perioadei de alaptare, are loc dezinhibarea hipofizei, deci si cresterea nivelului de prolactina, ambele cauzate de scaderea nivelului de dopamina din anumite regiuni ale creierului. Aceasta scadere este corelata cu depresia, anxietatea si gandurile obsesive.
Un alt marker al unei posibile dezvoltari de depresie postpartum este si nivelul placentar crescut al hormonului eliberator de corticotropina, in cursul celei de-a 25-a saptamana de sarcina.

Toate aceste modificari hormonale pot determina depresia postnatala, mai ales daca sunt asociate si cu alti factori de risc, cum ar fi:

• Existenta unor episoade depresive in trecut;
• Tulburari bipolare anterioare;
• Depresie in istoricul familial al proaspetei mamici;
• Alaptatul nenatural;
• Fumatul;
• Statut socioeconomic precar;
• Sarcina nedorita/neplanificata;
• Lipsa sustinerii din partea partenerului, a prietenilor si a familiei;
• Stres excesiv;
• Travaliu dificil;
• Retrairea unei pierderi anterioare;
• Ingrijirea unui bebelus mai solicitant – fie cu un handicap, o infirmitate sau nascut inainte de termen.

Unii medici si specialisti neaga importanta modificarilor hormonale, scotand in evidenta faptul ca depresia postpartum este la fel de ridicata si in randul tatilor, dar cu o simptomatologie mai putin intensa.
Alti cercetatori ajung la concluzia ca depresia postnatala nu este o tulburare psihica, ci o urmare a unor factori legati de lipsa securitatii materiale si afective a mamei. Principalul ajutor de care are nevoie proaspata mamica pentru a trece peste aceste stari de anxietate, este chiar un suport afectiv puternic, moral si chiar financiar al intregii familii, dar mai ales al tatalui.

Principalele simptome ale depresiei post-natale sunt:

• Stare de tristete permanenta;
• Anxietate;
• Oboseala, chiar si atunci cand odihna este suficienta;
• Concentrare deficitara;
• Incapacitatea de a se bucura de viata sau de a privi in viitor;
• Sentimente de inutilitate, nereusita sau vinovatie;
• Indoieli si ingrijorari in legatura cu abilitatea de a avea grija de bebelus;
• Lipsa de interes fata de cel mic;
• Teama de a nu rani copilul;
• Ganduri suicidale.
• Intre simptomele fizice se numara:
• Insomnie;
• Somnolenta;
• Lipsa sau grad ridicat al poftei de mancare;
• Libido scazut;
• Dureri difuze.

In prezent, se afla in discutie instituirea unui screening prenatal pentru depistarea femeilor predispuse la aceasta afectiune si monitorizarea acestora in primele luni dupa nastere. Din pacate, simptomatologia depresiva ramane de cele mai multe ori la o intensitate subclinica, devenind clinica in lipsa unei monitorizari din partea personalului medical, singurul care poate si interveni de altfel.

Tratamentul imediat este important atat pentru mama, cat si pentru copil, bebelusii mamelor depresive avand tendinta de a fi putin atasati de ele si de a fi mai lenti in invatarea limbajului si a comportamentelor specifice varstei, deci mai lenti in dezvoltarea mentala.
Fara tratament, depresia postnatala poate dura pana la 7 luni sau poate continua chiar si peste un an. Cu cat tratamentul este inceput mai devreme, cu atat si recuperarea este mai rapida si sansele de repetare a acestei stari si de dezvoltare deificitara a copilului sunt mai scazute. Consilierea si terapia suportiva constituie tratamentul de prima linie pentru depresia postpartum de mica si moderata intensitate, multe studii demonstrand ca simptomele se pot imbunatati chiar dupa prima sedinta.
Un consilier cognitivo-comportamental poate oferi sfaturile potrivite pentru pacientele ce sufera de depresie postpartum, acestea diferind in functie de gravitatea starilor. Cateva dintre acestea ar fi:

• Tehnici de relaxare;
• Exercitii de respiratie profunda;
• Tratament antidepresiv – ce nu afecteaza alaptarea;
• Alaptarea la san – benefica atat pentru mama, cat si pentru copil;
• Inhibitor selectiv al recapatarii serotoninei – medicament cu efecte secundare minime;
• Tratament cu estrogen;
• Terapie prin lumina;
• Suplimentarea dietei cu acizi grasi omega 3.

In concluzie, sfatuim viitoarele mamici sa se elibereze de toate gandurile negative si sa caute ajutor. Mama este cea mai importanta persoana in dezvoltarea nou-nascutului si a sugarului, iar pentru indeplinirea acestui rol, ea are nevoie de energie si interes fata de bebelus. Cu putin ajutor din partea familiei, a partenerului de viata si chiar a medicilor, in cazul agravarii situatiei, aceasta faza va trece rapid, lasand loc unei perioade minunate din viata fiecarei femei.

Articol postat de: Dr. Dan Raica

Read More

Boala trofoblastica gestationala

Boala trofoblastică gestaţională poate fi benignă sau malignă. Din punct de vedere histologic boala se manifestă sub formă de mole hidatiforme, mole invazive, tumori placentare, choriocarcinomul şi molele invazive. Cele care produc metastază sau doar o invazie locală poartă numele de boală trofoblastică gestaţională. Molele hidatiforme sunt cele mai comune forme ale bolii trofoblastice gestaţionale. În timp ce molele invazive şi choriocarcinomul sunt maligne, molele hidatiforme se pot comporta într-o manieră malignă sau benignă.

Nu există nicio metodă care să pună un diagnostic precis asupra comportamentului molelor hidatiforme prin histopatologie. Parcursul clinic este definit prin curba gonadotrofinei umane corionice după evacuarea molei. La 80% dintre pacienţii cu mola hidatiformă benignă, nivelele HCG serice scad la normal în timpul a 8-12 săptămâni după evacuarea sarcinii molare. La alţi 20% dintre pacienţii cu mola hidatiformă malignă HCG seric cresc sau se menţin în platou.

 

Cele mai multe cazuri de boală trofoblastică gestaţională sunt diagnosticate în momentul în care nivelele serice se menţin în platou sau cresc la pacienţii cărora le-a fost pus diagnosticul de mole hidatiforme. Dacă metastaza este prezentă, pacienţii vor prezenta semne şi simptome asociate cu această boală, cum ar fi durerea abdominală, hemoptizie, hematurie şi simptome neurologice.

 

Incidenţa choriocarcinomului creşte odată cu vârsta şi este de 5-15 ori mai mare la femeile cu vârsta de peste 40 de ani comparativ cu cele tinere.

 

·         Metastazele tractului genital inferior au forma unor papule albăstrui sau noduli. Acestea sunt vascularizate şi pot sângera profund dacă este efectuată o biopsie.

·         Sensibilitatea abdominală poate fi prezentă dacă au loc metastaze gastrointestinale sau ale ficatului

·         Apărarea abdominală şi reacţia de slăbiciune pot fi prezente dacă un hemoperitoneu a apărut în urma hemoragiei prin metastaze abdominale. Sângerarea în metastaze este şi un semn al şocului hemoragic.

·         Deficienţele neurologice (de la letargie la comă) pot apărea în cazul unor metastaze cerebrale

·         Icterul poate apărea în momentul în care metastazele hepatice determină obstrucţia biliară

 

Diagnosticul diferenţial se pune în funcţie de prezenţa următoarelor afecţiuni: obstrucţie biliară, cancer vezicular, tumori cerebrale, accidente cerebrovasculare, cistită hemoragică, nefrolitiază, choriocarcinomul ovarian.

 

Tratamentul bolii trofoblastice gestaţionale

 

Boala nu necesită terapie medicală. În 20% din cazuri boala este malignă şi pentru tratament se poate folosi o doză profilactică de metotrexat la pacientele noncompliante. Este necesară şi observarea săptămânală a pacientelor şi evaluarea nivelului seric de HCG.

Terapia chirurgicală presupune efectuarea mai multor tipuri de intervenţii, printre care: histerectomia (reducerea numărului de serii chimioterapice ce pot cauza hemoragie vaginală), embolizarea vaselor tumorale, arterei hepatice (proceduri ce controlează hemoragia), craniotomia (controlarea sângerării şi decompresionare) şi rezecţia metastazelor solitare (pentru a ajunge la remisiune).

Read More

Formele icterului in sarcina

Icterul în sarcină se manifestă prin decolorarea pielii şi a membranelor mucusului care capată o nuanţă gălbuie asociată cu funcţionarea anormală a ficatului.

Există două categorii de ictere: cele legate de sarcină şi cele independente de sarcină. În ceea ce priveşte icterele legate de sarcină, unul dintre cele mai întâlnite este icterul colestatic benign care apare în trimestrul trei de sarcină ca urmare a stazei biliare şi a unor cantităţi crescute de bilă de o consistenţă vâscoasă.

Semnele şi simptomele icterelor legate de sarcină se manifestă prin prurit, urini hipercrome şi scaun decolorat.

Pentru punerea diagnosticului se iau în calcul probele hepatice care pot evidenţia creşterea nivelului colesterolului, transaminaze şi fosfataze serice normale iar testele de disproteinemie sunt negative. Foasfataza alcalină este şi ea crescută.

În ceea ce priveşte prognosticul, dacă cel matern este bun, situaţia este mai gravă în ceea ce priveşte şansele de supravieţuire ale fătului. Acesta se poate naşte prematur, poate muri în uterul mamei, dar nu este exclus ca sarcina să ajungă la termen.

Icterele legate de sarcină pot face referire şi la:

·         Icterele toxice care apar prin ingestia substanţelor abortive

·         Icterele apărute după anesteziile prelungite (ictere postanestezice)

·         Ictere provocate de tratamentul prelungit cu clorpromazină

·         Inctere hemolitice din cursul avorturilor toxico-septice

·         Ictere din disgravidiile precoce

·         Ictere ce pot apărea în polinefrita gravid-toxică

·         Ictere în vărsăturile incoercibile ale disgravidiei de primtrimestru

În ceea ce priveşte icterele independente de sarcină acestea sunt destul de rare şi presupun obstrucţia căilor biliare. Acest tip de icter poate fi tratat doar medical şi nu chirurgical datorită riscului de producere a avortului şi naşterii premature.

Totodată, icterele pot apărea şi în cadrul hepatitelor virale de tip A, B sau C. Hepatitele virale se pot vindeca după circa douăzeci de zile sau pot deveni cronice. În cazuri extrem de grave se poate ajunge la comă hepatică sau moarte. În situaţiile grave medicii indică avortul terapeutic. Nu în ultimul rând o pacientă poate resimţi şi tulburări psihice.

Dacă în ceea ce priveşte prognosticul matern acesta este bun, şansele de supravieţuire ale fătului sunt rezervate şi asta deoarece virusul poate pătrunde în placentă şi determina, în consecinţă, malformaţii fetale sau naştere prematură.

Read More

Sindromul geamanului disparut

Odată cu inventarea tehnologiei medicale şi practica sonografiilor la  gravidele aflate în primele 5-6 săptămâni de sarcină, medicii pot observa un nou trend şi anume acela că viitoarea mămică pare să aibă gemeni când de fapt, după o sonografie ulterioară, se dovedeşte că nu există decât un fetus. Doctorii estimează că acest fenomen poate fi vizibil la una din opt sarcini.

Sindromul geamănului dispărut are loc atunci când o primă sonografie confirmă prezenţa a doi saci amniotici după care un examen ulterior scoate la iveală existenţa unui singur sac amniotic sau că celălalt geamăn a dispărut. Aşadar, unde dispare celălalt geamăn? Geamănul dispărut este un fetus dintr-o sarcină multigemelară care moare în uter şi este apoi parţial sau complet absorbit de mamă sau frate.

 

Există şi alte cauze care pot determina decesul geamănului. Printre acestea: placenta prost implantată, o anomalie care poate determina insuficienţa organelor principale sau lipsa completă a acestora la făt. Totodată, poate exista o anomalie cromozomială incompatibilă cu viaţa. În foarte multe cazuri, geamănul este de fapt un ovul gol care nu se dezvoltă peste primele stadii de embriogeneză.

Ca şi la chiuretaj, nu există anumite cauze care determină avortul spontan al geamănului dispărut. De multe ori un chiuretaj se datorează unor anormalităţi placentare sau cromozomiale.

 

Din punct de vedere fizic, dacă geamănul a fost pierdut în primul trimestru de sarcină, nu apar complicaţii pentru mamă sau celălalt geamăn. Oricum, pot apărea unele consecinţe pentru geamănul supravieţuitor dacă celălalt fetus a fost pierdut în trimestrele doi sau trei de sarcină. În această situaţie fetusul poate dezvolta paralizie cerebrală iar mama poate naşte prematur.

 

Diagnosticul presupune realizarea unor studii de laborator sau a unor studii imagistice (ecografie, amniocenteză, biopsia vililor chorionici).

 

Tratament

 

Tratamentul implică urmărirea sarcinii prin realizarea de ecografii care să evalueze fetusul viabil. Există câteva riscuri care includ travaliul prematur, obstrucţia canalului de naştere sau decesul fetusului supravieţuitor prin chorioamniotită sau ruptură de placentă. Fătul se poate naşte cu o greutate mică pentru vârsta gestaţională. Nu este necesară terapia medicală specială pentru sindromul geamănului dispărut.

Read More

Sindromul Sheehan

Sindromul Sheehan este o afecţiune rară care apare la femeile ce suferă o hemoragie uterină severă în timpul naşterii. Pierderea de sânge poate distruge glanda pituitară ceea ce are ca rezultat hipopituitarismul (afecţiune caracterizată printr-un deficit global în hormoni hipofizari).

Semnele şi simptomele sindromului Sheehan fac referire la:

 

 

 

·         Şoc acut

·         Imposibilitatea de a alăpta

·         Astenie

·         Criză hipoglicemică

·         Absenţa menstruaţiei

·         Paloare

·         Pierderea părului pubian

·         Piele uscată

·         Atrofierea mucoasei vaginale

·         Tromboză pituitară

·         Necroză pituitară

·         Creşterea nivelului de colesterol

·         Scăderea ratei bazei metabolice

·         Hipotensiune

·         Funcţii mentale lente

 

Cauzele apariţiei sindromului Sheehan

 

Sângerarea severă în timpul naşterii poate cauza moartea ţesutului din glanda pituitară, lucru care are drept consecinţă pierderea abilităţii acestei glande de a funcţiona normal. Glanda pituitară este localizată la baza creierului. Ea produce, în nod normal, hormoni care stimulează producţia de lapte matern dar influenţează şi dezvoltarea, funcţiile reproductive, tiroida şi glandele drenale. Lipsa acestor hormoni poate duce la apariţia a numeroase simptome.

 

Condiţiile care cresc riscul sângerării în timpul sarcinii şi sindromul Sheehan includ sarcinile multiple (gemeni sau tripleţi) şi problemele cu placenta, organul care se dezvoltă în timpul sarcinii cu rol în hrănirea fetusului.

 

Sindromul Sheehan este o afecţiune foarte rară.

 

Pentru punerea diagnosticului se va realiza o evaluare de laborator care arată hipopituitarismul parţial sau pe cel cu tiroxină scăzută. Studiile imagistice (RMN şi scanarea CT) sunt indicate pentru excluderea leziunilor în masă.

 

Tratamentul sindromului Sheehan

 

Femeile cu hipoprolactinemie puerperală şi lapte insuficient primesc din partea medicului recomandarea de a-şi hrăni bebeluşii cu formule de hrană pentru sugari. Nu există medicamente care să trateze deficitul de prolactină.

Read More

Sindromul de hiperstimulare ovariana

Sindromul de hiperstimulare ovariană reprezintă este o complicaţie potenţial periculoasă a unor forme de tratament pentru fertilitate, în mod particular pentru medicaţia fertilizării in vitro.

Care sunt simptomele sindromului de hiperstimulare ovariană?

 

Simptomele fac referire la balonare abdominală şi senzaţia de plenitudine din cauza ovarelor mărite. Alte simptome sunt greaţa, iar pe măsură ce afecţiunea se înrăutăţeşte, starea de vomă. Simptomele sunt împărţite în trei categorii, după cum urmează:

 

·         Simptome uşoare includ balonare abdominală uşoară şi senzaţie de plenitudine, disconfort abdominal şi greaţă

·         Simptme moderate – prezintă o intensificare a stării de balonare abdominală şi a plenitudinii din cauza acumulării de fluid în abdomen. Există, de asemenea, dureri abdominale şi vomă.

·         Simptomele severe – sunt aceleaşi cu simptomele moderate la care se adaugă setea şi deshidratarea din cauza acumulării mari de lichid din abdomen. Alte simptome includ urina închisă la culoare, anuria, durerile toracice sau durerile abdominale joase. Prezenţa oricărora din aceste simptome necesită un consult de specialitate urgent.

 

Ce cauzează sindromul de hipertensiune ovariană?

 

Medicamentele pentru fertilitate stimulează ovarele să producă mai mulţi saci ovarieni (foliculi). Câteodată apare un răspuns excesiv la medicaţia pentru fertilitate ceea ce cauzează sindromul de hipertensiune ovariană. Ovarele hiperstimulate lărgesc şi eliberează substanţe chimice în circulaţia sângelui ceea ce face ca vasele de sânge să determine scurgerea fluidului în corp. Fluidul ajunge în abdomen iar în cazurile mai severe în spaţiul dintre inimă şi plămâni. Sindromul de hipertensiune ovariană poate afecta rinichii, plămânii şi ficatul. O altă complicaţie serioasă, însă destul de rară, este tromboza (cheag de sânge). Mortalitatea este destul de redusă.

 

Cine poate dezvolta sindromul de hipertensiune ovariană?

 

Simptomele uşoare sunt comune la femeile care urmează medicaţie pentru fertilizarea in vitro. 33% din femei dezvoltă simptomele uşoare ale sindromului, în timp ce doar 5% din acestea vor prezenta formele moderate sau severe. Riscul de a dezvolta sindromul de hipertensiune ovariană este crescut la femeile care:

·         Au polichist ovarian

·         Prezintă un istoric de sindrom de hipertensiune ovariană

·         Au sub 30 de ani

·         Sarcina multiplă

 

Simptomele sindromului de hipertensiune ovariană dispar după câteva zile. Pentru ameliorarea simptomelor uşoare pacienta poate urma câteva sfaturi. Hidratarea organismului trebuie făcută la intervale regulate. Dacă apar dureri este indicată administrarea de codeină sau paracetamol fără a depăşi doza recomandată. Trebuie evitate medicamentele antiinflamatoare deoarece acestea pot afecta funcţionarea rinichilor. Mişcă-ţi picioarele permanent chiar dacă le simţi tot timpul obosite.

 

Internarea în spital este necesară doar dacă simptomele se înrăutăţesc. La spital medicul va efectua probe de sânge dar şi testul cu ultrasunete. Pacienta care vomită are nevoie de un drenaj care să înlocuiască fluidul pierdut. Fluidul este necesar pentru hidratarea corpului şi poate conţine zahăr sau carbohidraţi (pentru energie) şi elemente chimice şi minerale.

 

Nu există un test specific pentru diagnsoticarea sindromului de hipertensiune ovariană. Diagnosticul se face pe baza simptomelor pacientului. Medicul poate lua în considerare şi alte probleme care cauzează simptome similare ce includ durerea abdominală şi senzaţia de balonare cum ar fi: infecţia pelviană, chistul ovarian, sângerarea internă, apendicita sau sarcina ectopică.

 

Tratamentul pentru sindromul de hipertensiune ovariană

 

Nu există un tratament specific pentru sindromul de hipertensiune ovariană ci doar unul care vizează ameliorarea simptomelor. Acesta include:

 

·         Ameliorarea durerii cu paracetamol şi codeină

·         Medicamente pentru reducerea greţii şi a stării de vomă

·         Rehidratare cu ajutorul unei inflitraţii intravenoase

·         Injecţii cu heparină pentru a preveni tromboza

·         Efectuarea paracentezei - procedură medicală prin care se drenează fluid patologic din cavitatea abdominală

Read More

Displazia Streeter

Displazia Streeter este un termen utilizat pentru a descrie o afecţiune complexă ce se caracterizează prin inele constrictoare, acrosindactilie şi, deseori, amputaţia extremităţilor la nou-născuţi. Denumirea este similară cu sindromul benzilor amniotice care a fost recunoscut încă din anul 300. d.H. Hipocrate sugera că presiunile externe care provin de la membranele amniotice rupte conduc la formarea de benzi cutanate sau amputaţii ale membrelor.

Termenul displazie a fost utilizat pentru prima oară în anul 1930 când George Streeter a suspectat un defect al matricii placentare drept una dintre teoriile plauzibile. La acea vreme teoria lui a fost acceptată datorită anomaliilor asociate care apar la o anumită distanţă de benzile de constricţie. În 1960, Patterson a folosit histologia pentru a arăta că benzile de constricţie şi faldurile cutanate arată la fel. El a tras concluzia că aceiaşi lipsă a dezvoltării mezodermice apare şi în zona benzii ceea ce o transformă într-un fald cutanat crescut anormal.

Teoria lui Patterson a fost refuzată mai târziu de Richard Torpin, cel care a examinat mai multe placente şi mai mulţi copii. În 1965 el a reintrodus ideea lui Hipocrate. El a corelat trauma maternă cu ruptura membranei amniotice care se transformă ulterior în benzi.

Constricţia extremităţilor de către benzile amniotice poate determina benzi de constricţie în jurul degetelor, braţelor şi picioarelor, tumefierea extremităţilor distal de constricţie-limfedem congenital şi amputarea degetelor, braţelor şi a picioarelor adică amputarea congenitală.

 

Displazia Streeter afectează una din 3000 de sarcini din Statele Unite ale Americii. Alte statistici vorbesc de un caz la 10.000 - 15.000 din populaţie. De asemenea, nu există o predilecţie pentru un anume sex.

 

Cauzele apariţiei displaziei Streeter

 

Există două boli principale care stau la baza acestei afecţiuni. Este vorba despre un eveniment care intervine în timpul blastogenezei şi care conduce la un defect al matricii placentare. Acesta determină crustificarea ţesutului moale iar vindecarea externă a crustelor conduce la inele constrictoare şi defecte de dezvoltare secundare. O altă boală care stă la baza acestei displazii este sindromul african Ainhum, o boală ereditară în care ulceraţiile circumferenţiale progresive conduc la amputarea degetelor.

 

Copiii care se nasc cu sindromul benzilor amniotice sunt de obicei la termen sau cu câteva săptămâni înainte de termen (prematur). De cele mai multe ori sarcinile sunt necomplicate. În ceea ce priveşte semnle sindromului, elemental clinic cel mai variabil apare la extremităţi şi include amputaţia urmată de banda de constricţie şi apoi acrosindactilie. Alte elemente asociate cuprind encefalocelul, despicătura buzei sau palatului, anomaliile renale, defectele cardiace, hemihipertrofia, bombarea anterolaterală a tibiei, pseudoartroza tibială şi discrepanţa de lungime a picioarelor. La extremitati porţiunea distală este implicată cel mai adesea, mai ales degetele lungi centrale ale mâinii. Mâna este afectata în 90% din cazuri. Degetul este amputat în uter în cele mai multe cazuri.

 

Un alt semn al displaziei Streeter este piciorul strâmb care se poate observa la 25% din cazuri. La 50% dintre cazuri se descoperă o bandă strânsă în jurul nervului peroneu, care determină dezechilibrul muscular şi piciorul strâmb. In alte 50% din cazuri aceste benzi pe picior nu sunt vizibile. Alte anomalii ale acestei afecţiuni sunt cele craniofaciale (apar la 5% din cazuri) dar şi pseudoartroza şi bombarea anterolaterală a tibiei.

 

Deformarea extremităţilor în sindromul benzilor amniotice poate fi de 4 tipuri:

 

·         Tipul I – o singură constricţie

·         Tipul II – o constricţie acompaniată de fuziunea părţilor osoase distal cu sau fără limfedem

·         Tipul III – constricţii acompaniate de fuziunea părţilor de ţesut moale

·         Tipul IV – arată amputarea intrauterină

Pentru punerea diagnosticului se realizează studii imagistice care includ ecografiile seriate şi rezonanţa magnetică.

 

Tratamentul displaziei Streeter

 

Nu există tratament medical pentru displazia Streeter deoarece sindromul este o afecţiune intrauterină determinată cel mai probabil de ruptura membrelor amniotice şi constricţia ţesutului care se dezvoltă.

 

Tratamentul chirurgical este necesar pentru pacienţii cu compromitere vasculară. Chirurgia este indicată şi pentru pacienţii cu sindactilie sau acrosindactilie care compromit funcţia mâinii. Amputarea degetului mare, piciorul strâmb, despicătura palatină necesită de asemenea reconstrucţie, dar aceste proceduri pot fi efectuate mai târziu.

Read More

Prima vizita la ginecolog

Majoritatea femeilor ajung sa se prezinte la ginecolog atunci cand semnaleaza ceva neobisnuit: aparitia unei scurgeri vaginale anormale, a durerilor pelvine sau a neregularitatilor ciclului menstrual. Doar o mica parte dintre femei se prezinta pentru controlul periodic anual.
Motivele pentru care fetele si femeile in general nu merg la ginecolog sunt diverse: frica, rusinea, ignoranta, lipsa de educatie sanitara.
In continuare va vom prezenta pasii care trebuie urmati pentru o consultatie ginecologica si in ce consta aceasta.

Programarea consultatiei
Perioada optima de examinare este in prima jumatate a ciclului menstrual, dar dupa oprirea menstruatiei. Ciclul menstrual reprezinta intervalul cuprins intre prima zi de menstruatie si prima zi a menstruatiei viitoare. In a doua jumatate a ciclului menstrual, nodulii mamari se palpeaza mai greu, iar rezultatele testului Papanicolaou (PAP-test) pot fi mai greu interpretabile.
Cu 48 de ore inainte de consultatie nu trebuie sa folositi spalaturi vaginale, tampoane interne, ovule si nici sa aveti contact sexual!
Daca aveti mai multe intrebari pe care doriti sa le adresati medicului ar fi bine sa vi le notati inainte. Daca urmati vreun tratament sau aveti un istoric de afectiuni ginecologice sau alte boli, pregatiti-va sa fiti intrebata in detaliu despre diagnostice anterioare, scheme de tratament, denumiri de medicamente si doze administrate.

Inaintea consultatiei
Este bine sa goliti vezica urinara chiar inainte de consultatie. Daca aveti suspiciunea ca sunteti insarcinata sau prezentati simptomele unei infectii urinare cereti un recipient de colectare a urinei!
Ulterior, in cabinetul ginecologic sau in sala de asteptare, veti completa un formular sau veti fi intrebata despre motivele prezentarii la ginecolog, ce boli ginecologice sau de alta natura aveti/ati avut, ce tratamente urmati, daca ati avut interventii chirurgicale, daca aveti rude de sex feminin cu cancer genital.
Este important sa informati medicul daca sunteti la prima consultatie ginecologica sau daca sunteti virgina!
Daca doriti sa fiti consultata in prezenta unei rude sau cunostinte intrebati medicul daca este de acord!
Ulterior veti fi lasata sa va dezbracati.

Examenul fizic general
Examinarea sanilor prin inspectie si palpare este obligatorie. Daca dv ati constatat ceva anormal, precum aparitia de noduli, dureri la nivelul sanilor, scurgere mamelonara, comunicati medicului examinator!
In afara examinarii sanilor, unii medici va pot face si un examen fizic general, al restului corpului.
Dupa aceasta, veti fi rugata sa va urcati pe masa de consultatie si sa va asezati in pozitie ginecologica.
Nu uitati: este foarte important sa va relaxati in timpul examinarii!

Examenul ginecologic
In primul rand, medicul se va uita la organele genitale externe.
Ulterior va introduce in vagin speculul vaginal sau doua valve care indeparteaza peretii vaginali, evidentiind colul uterin. Cu o periuta speciala se recolteaza celule de la nivelul colului pentru testul Papanicolaou, fara ca dv sa simtiti vreun disconfort. De asemenea, medicul sau asistenta mai poate recolta secretie vaginala sau cervicala pentru testarea anumitor infectii, unele dintre ele cu transmitere sexuala.
Dupa retragerea speculului medicul va efectua examinarea pelvina bimanuala.
Este foarte important ca in timpul examinarii sa nu incordati muschii abdominali, acest lucru ingreunand consultatia!
Medicul va introduce in vagin indexul si mediusul de la mana dreapta, pana la palparea colului uterin. Transabdominal, mana stanga se pozitioneaza deasupra fundului uterin si se apasa cu blandete. Medicul va aprecia in acest mod caracteristicile uterului (pozitie, forma, dimensiune). In mod normal, examinarea nu este dureroasa; durerile care apar la palparea sau mobilizarea uterului semnifica in general boala inflamatorie pelvina. Ulterior, medicul va palpa ovarele, prin usoara apasare transabdominal de o parte si de alta a uterului, degetele din vagin fiind pozitionate lateral de col.
Dupa consultul vaginal, este posibil ca medicul sa va faca un tuseu rectal.

La sfarsitul examinarii veti fi rugata sa coborati de pe masa si sa va imbracati.
Veti avea o noua discutie cu medicul, legata de diagnostic si eventualul tratament.
Puteti intreba medicul despre metoda contraceptiva adecvata pentru dv, daca o sarcina nu este in plan.

Read More

Sarcina molara, o complicatie rara a sarcinii

Sarcina molară sau mola hidatiforma reprezintă o complicaţie rară a sarcinii şi este cauzată de o tulburare în timpul procesului de fertilizare. O astfel de afecţiune este caracterizată prin prezenţa unor anomalii ale celulelor ce intră în alcătuirea placentei. Mai exact, placenta va căpăta în sarcina molară aspectul unui ciorchine de strugure din cauză că vilozităţile coriale ale acesteia se transformă în chisturi anormale vizibile la ecografie. Mai mult decât atât, dacă într-o sarcină normală ovulul fertilizat primeşte câte 23 de cromozomi atât de la mamă cât şi de la tată, în cazul sarcinii molare ovulul fertilizat primeşte cromozomi doar de la tată. În lipsa cromozomilor de la mamă, cei de la tată vor fi duplicaţi, fapt care face să nu existe embrion şi nici sac amniotic sau ţesut placentar normal. Acest lucru se întâmplă în cazul unei sarcini molare totale. În situaţia unei sarcine molare parţiale, ovulul fertilizat primeşte 23 de cromozomi de la mamă şi dublu de la tată, ceea ce depăşeşte numărul normal de cromozomi. Într-o sarcină molară parţială există printre chisturile anormale şi ţesut placentar, în de regulă embrionul nu se dezvoltă neexistând astfel sac amniotic sau făt. În cazul în care există totuşi făt, şansele de supravieţuire sunt nule din cauză că acesta va dezvolta malformaţii grave şi modificări genetice. Incidenţa sarcinii molare este de una la o mie.

Sarcina molară – Factori de risc

 

Există o serie de factori de risc care conduc la apariţia sarcinii molare. Printre aceşti factori se numără antecedentele de sarcină molară, de avort spontan, de sarcină gemelară bivitelină şi de infecţii parazitare şi virale, vârta în general după 40 de ani, fumatul, diete sărace în proteine, dar şi afecţiuni imunologice şi endocrine. De asemenea, la apariţia sarcinii molare pot contribui şi temperaturile extreme şi radiaţiile.

Sarcina molară – Semne şi simptome

Sarcina molară prezintă aceleaşi semne şi simptome ca sarcina normală, doar că acestea sunt mult mai ample, exagerate chiar. Mai exact, simptomatologia include tulburări urinare, greţuri mai ales dimineaţa, mărirea în volum a sânilor şi sensibilitate la nivelul acestora, lipsa menstruaţiei, sângerare vaginală în cantităţi variabile. Aceasta din urmă poate fi însoţită de eliminarea unor vezicule molare, însă acest fenomen este destul de rar. De asemenea, în cazul sarcinii molare pot apărea distensia abdominală, oboseala cauzată de anemie, dureri şi crampe abdominale, hipertensiune sau hipertiroidism.

 

Sarcina molară – Tratament

 

Odată o femeie diagnosticată cu sarcină molară, primul pas în ceea ce priveşte tratamentul este evacuarea unei astfel de sarcini. Acest lucru se va face fie prin aspirare, fie prin chiuretaj cu evacuare. Procedeele de evacuare se realizează sub anestezie generală, iar pentru îndepărtarea întregului ţesut afectat poate fi nevoie de un ghidaj ecografic. Declanşarea travaliului nu este recomandată din cauză că riscul de hemoragie este foarte mare. După eliminarea sarcinii molare, tratamentul suplimentar nu mai este necesar în aproximativ 90% dintre cazuri.

Read More

Efectele fumatului asupra sarcinii

In ciuda campaniilor de sanatate publica, fumatul continua sa creasca in randul femeilor, din pacate si in randul viitoarelor mamici. Statisticile spun ca o femeie insarcinata din 5 fumeaza pe tot parcursul sarcinii, ceea ce duce la o cifra de peste 180.000 de copii fumatori pasivi inca din uter. Dincolo de riscurile unor boli, exista si probleme specifice ale fumatului in timpul sarcinii.


Ce contine fumul de tigara si cum imi afecteaza sarcina?

Compozitia fumului de tigara este una complexa, intrucat aceasta depinde de tipul de tutun folosit – blond sau brun – de aditivi, dar si de modul de consum. De-a lungul timpului, s-au identificat mai mult de 4000 de substante la nivelul unei sigure tigarete. In faza de gaz, identificam un procent de 10-15% dioxid de carbon, 3-6% monoxid de carbon si de la 0.1 la 0.2% hidrogen, cianuri si compusi organici volatili precum aldehidele, cetonele si hidrocarburile. In faza solida, majoritatea substantelor sunt cancerigene, iritante, compusi metalici, radicali liberi si nicotina.
Ideea principala este aceea ca majoritatea constituentilor tutunului depasesc bariera placentara si ajung la fat. Fumatul poate fi insa evaluat cu precizie prin masurarea cotininei, compus ce reprezinta 80% din produsele de degradare ale nicotinei, prezent in toate mijloacele biologice – sange, urina, saliva, lapte, par, lichid amniotic etc. Cotinina exista in lichidul amniotic si la fat la 30-45% dintre mamele fumatoare.

Care sunt riscurile fumatului in sarcina si inainte de a ramane insarcinata?

Afectarea fertilitatii 
Atat femeile, cat si barbatii nu realizeaza faptul ca fumatul creste durata de timp necesara conceperii unui copil. Tutunul scade rezerva ovariana de ovocite, contine un anti-estrogen puternic care afecteaza mucusul cervical si creste productia de androgeni suprarenali. Fumatul provoaca de asemenea cresterea infertilitatii trompelor uterine, ceea ce duce la tot mai putine sarcini evolutive si la scaderea considerabila a ratei de succes pentru fertilizarea in vitro.

Riscul de sarcina extrauterina
S-a demonstrat faptul ca fumatul creste, de asemenea frecventa unui numar mare de patologii ale sarcinii, intre care si riscul de sarcina extrauterina. Acesta este foarte crescut la femeile fumatoare si creste proportional cu doza de tutun consumata. Nicotina confera o mobilitate scazuta trompelor uterine, ducand la spasme puternice ce intervin in momentul in care embrionul se impinge in uter.

Riscul de avort spontan
Riscul de avort spontan la femeile fumatoare este mai mare de 1.5 pana la 3 ori, in functie de doza, decat la cele nefumatoare. Astfel, in cazul marilor fumatoare (mai mult de 20 de tigari zilnic), riscul de avort spontan este de 20% fata de 10%, in randul femeilor care nu fumeaza. Se poate ajunge la un procent critic de 35%, in cazul in care viitoarea mama fumeaza aproximativ 35 de tigari pe zi. Acest risc este crescut si la fumatoarele pasive, care petrec cel putin o ora pe zi intre fumatori, mai ales in primele saptamani de sarcina.

Sangerari in timpul sarcinii
Acest risc este proportional cu doza. Placenta la femeile fumatoare are o suprafata mai mare din cauza hipoxiei – aport insuficient de oxigen in organism. Asadar, riscul relativ de hematom retroplacentar este inmultit cu 1.5, iar riscul scazut de insertie a placentei se inmulteste cu 2 pana la 3 la femeile care fumeaza.

Riscul de prematuritate
Fumatul aduce in discutie si riscul de rupere prematura a membranelor, care este de trei ori mai crescut la femeile care fumeaza, depinzand de doza, dar si de varsta mamei. Acest risc dispare in cazul in care
femeia renunta la fumat inainte de conceptie si scade semnificativ in cazul in care inceteaza consumul de tutun in primele 15 saptamani de sarcina.
In concluzie, ideal ar fi ca viitoarea mamica sa renunte la fumat cu cel putin 6 luni inainte de conceptie, sa urmeze in prealabil o cura de detoxifiere si sa evite pe cat posibil chiar si fumatul pasiv in cele 40 de saptamani de sarcina.

Articol publicat 
de Dr. Dan Raica

Read More

Durerea in timpul actului sexual – cauze posibile

Durerea in timpul actului sexual, se numeste dispareunia in termeni medicali. Durerea in timpul actului sexual poate fi descrisa ca o zgaraietura intepatura sau ca o arsura, mancarime.
Durerea in timpul actului sexual poate fi o problema persistenta sau poate aparea sporadic, intermitent.
Se poate ameliora sau agrava cu miscarea sau activitatea sexuala. Mai mult, ea poate varia in intensitate de la usoara la severa.

Durerea in timpul actului sexual – cauze

Daca apare ca urmare a unei leziuni ea se instaleaza brusc, ca de exemplu dupa un abuz sexual. Alteori simptome pot aparea treptat ca in cazul bolilor infectioase.
Cauzele care determina aceasta durere variaza foarte mult.
Una dintre cele mai frecvente cauze este durerea sau disconfortul de la nivelul vulvei (vulvodinia), care pot fi datorate unei iritatii a pielii de la eczeme sau diferite substante folosite.
Durerea din timpul actului sexual mai poate aparea daca exista leziuni la oricare dintre structurile externe ale vulvei sau la organele sexuale interne cum ar fi vagin, col uterin, ovare sau uter.
Infectiile recurente, cum ar fi candidoza vaginala sau bolile cu transmitere sexuala pot fi asociate cu contact sexual dureros. Afectiunile precanceroase si cancerul vulvar sau cel de col uterin pot de asemenea sa produca dureri in timpul actului sexual.
Uneori, durerea in timpul actului sexual este datorat de boli cronice care afecteaza nu numai sistemul reproductiv, ci si alte parti ale organismului. Alteori, durerea perceputa in timpul contactului sexual se datoreaza simptomelor psihologice aparute ca urmare a unui abuz sexual, viol sau trauma.
Durerea in timpul actului sexual, neinsotita de alte simptome, rareori reprezinta o afectiune grava, dar asociata cu alte simptome poate indica o afectiune care sa ameninte viata.
Cele mai frecvente cauze:

• Reactii alergice la substantele continute de diferite metode contraceptive, cum ar fi latex sau spuma;
• Anxietate sau stres;
• Leziuni in urma unui abuz sexual;
• Iritatii ale nervilor din regiunea vulvara;
• Eruptii, eczeme, eritem in regiunea vulvara;
• Infectii micotice recurente (candidoza vaginala);
• Bolile cu transmitere sexuala cum ar fi gonoreea, chlamydia si herpes genital;
• Cicatrici de la interventii chirurgicale anterioare;
• Iritatii tegumentare de la substante chimice, detergenti, sapun sau produse de igiena intima;
• Uscaciunea vaginala dupa menopauza;
• Vaginismul (spasme musculare involuntare ale peretelui vaginal);
• Endometrioza (prezenta in afara uterului de tesut din care este fomata mucoasa uterina);
• Chisturi sau tumori ovariene;
• Fibroame sau tumori benigne uterine;

Cauze grave ce pot ameninta viata:

• Cancerul vaginal, uterin, de col uterin sau ale altor organe din vecinatate;
• Boala inflamatorie pelvina (infectie a organelor reproductive feminine).

Durerea in timpul actului sexual – simptome

Simptome ale regiunii vulvare care pot insoti durerea din timpul actului sexual:

• Sangerare;
• Senzatie de arsura;
• Senzatie de mancarime;
• Eritem (culoare rosie a pielii);
• Senzatie de zgarietura, rana;
• Intepatura;
• Pulsatie;
• Urina rosiatica sau sange in urina;
• Dificultati la urinare, disurie (senzatie de arsura la urinare);
• Febra si frisoane;
• Infertilitate;
• Tulburari nervoase, cum ar fi amorteala sau furnicaturi;
• Eritem in alte zone ale corpului;

Simptome care indica o afectiune grava:

• Dureri abdominale, pelvine sau in portiunea inferioara a spatelui;
• Frisoane;
• Febra mare (peste 38,3°C);
• Tahicardie (accelerarea frecventei cardiace).

Read More

Când este necesară naşterea indusă?

Ori de câte ori este posibil, cea mai bună variantă atât pentru mamă, cât şi pentru copil, este naşterea naturală. Cu toate acestea, anumite circumstanţe ar putea necesita inducerea naşterii. Mai exact, atunci când riscurile de a continua sarcina sunt mai mari decât beneficiile naşterii copilului mai devreme, se impune realizarea unei inducţii a naşterii.

 

·         Naşterea indusă din cauza depăşirii termenului

 

Un motiv pentru care naşterea indusă poate fi necesară este depăşirea termenului de sarcină. Acest lucru poate expune copilul la mari complicaţii. Plancenta poate înceta să funcţioneze corect şi astfel copilul se află în pericol. În plus, cu cât se depăşeşte mai mult termenul sarcinii, cu atât creşte riscul unei operaţii de cezariană. Alte probleme care pot să apară la copiii născuţi post-termen includ nevoia a mai multe intervenţii în timpul naşterii, cum ar fi forcepsul sau extracţia cu vid.

 

·         Naşterea indusă din cauza complicaţiilor sarcinii

 

De asemenea, anumite complicaţii ale sarcinii pot determina decizia unei naşteri induse. Cele mai frecvente complicaţii sunt tensiunea arterială ridicată, preeclampsia sau diabetul. Aceste afecţiuni pot pune în pericol starea de sănătate a mamei, a copilului sau a amândurora. În unele cazuri, este mult mai sigură naşterea copilului decât aşteptarea pentru a vedea cum poate fi abordată problema.

 

·         Naşterea indusă din cauza lichidului amniotic

 

Problemele lichidului amniotic pot duce la necesitatea unei naşteri induse. Nivelurile scăzute de lichid pot fi periculoase pentru copil. El îşi poate înceta dezvoltarea sau aceasta se poate realiza cu mare dificultate. Dacă nivelul lichidului este periculos de scăzut, este mai bine pentru copil să fie născut mai devreme decât prea târziu.

 

·         Naşterea indusă când nu se intră în travaliu

 

În cazul în care apa se rupe şi mama în cauză nu intră în travaliu, medicul poate lua decizia unei naşteri induse. Cât de mult se poate aştepta în acest caz depinde de filosofia medicului dumneavoastră. Majoritatea medicilor vor hotărî naşterea în 24 de ore de la ruperea apei, alţii însă aştepta să treacă chiar şi 48 de ore.

 

·         Naşterea indusă dacă apar probleme la copil

 

Grija faţă de copil este un alt motiv pentru care unele femei au nevoie de naştere indusă. Dacă există o scădere în valoarea mişcării acestuia sau nereguli în ceea ce priveşte frecvenţa cardiacă, e necesară naşterea indusă.

 

·         Naşterea indusă când copilul e prea mare

 

Naşterea indusă poate fi indicată şi atunci când copilul are o greutate mai mare decât cea normală. Acest lucru se întâmplă uneori din cauza unei alte probleme, cum ar fi diabetul gestaţional sau sarcina trecută de termen. Alţi copii însă sunt mai mari doar ca rezultat al geneticii. Cu toate acestea, ei prezintă un risc sporit de sarcină prin cezariană şi atunci doctorul poate hotărî naşterea indusă pentru a evita acest lucru.  

Read More

Cauzele apariţiei cervicitei

Cervicita reprezintă inflamaţia colului uterin care afectează într-o proporţie mare populaţia feminină. Etiologia acesteia nu este nicidecum singulară, însă este una din principalele afecţiuni cauzate de infecţiile transmisibile pe cale sexuală.

 

Ce este cervicita

 

Cervicita este o inflamaţie a colului uterin (partea inferioară a colului uterin) produsă de intruziunea unor microorganisme, paraziţi sau infecţii bacteriene, care de obicei sunt în strânsă legătură cu anumite boli cu transmitere sexuală, cum sunt: gonoreea, chlamydia, herpesul genital. Aceasta se manifestă prin scurgeri vaginale anormale, dureri în timpul contactelor sexuale, mâncărimi la nivelul vaginului, sângerări vaginale între menstruaţii, şi altele.

Factorii de risc ai cervicitei

Cervicita nu apare spontan în lipsa unor condiţii care să favorizeze apariţia acesteia. Factorii de risc sunt multiplii şi de origini diverse. Cervicita este corelată aproape întotdeauna cu infecţiile cu transmitere sexuală, îndeosebi când:

·         Debutul vieţii sexuale se petrece la o vârstă prematură;

·         Comportamentele sexuale au un grad de risc crescut: contacte sexuale ocazionale, neprotejate şi cu parteneri multipli;

·         Există antecedente legate de bolile cu transmitere sexuală. Cauzele cervicitei sunt de cele mai multe ori infecţiile bacteriologice sau virale.

Pe lângă acestea, cervicita poate fi favorizată şi de alte obişnuinţe sau infecţii:

·         Infecţii la nivelul organelor genitale, în special ale vaginului şi cervixului (colul uterin);

·         Traumatisme obstetricale dobândite în urma intervenţiilor chirurgicale ginecologice (ex: avort, histerectomia, histerectopia etc.) sau în urma naşterii pe cale vaginală care poate produce leziuni ale uterului;

·         Utilizarea dispozitivelor intrauterine sau a tampoanelor interne poate crea condiţiile propice pentru apariţia cervicitei;

·         Traumatisme sexuale secundare dobândite în urma contactelor sexuale;

·         Ectopiile congenitale (dobândite dinainte de naştere) care constau în plasarea epiteliului glandular în exteriorul colului uterin. Acestea expun colul uterin riscului de apariţie a cervicitei.

 

 

  

Cauzele cervicitei

 

Cauzele cervicitei sunt de cele mai multe ori infecţiile bacteriene transmisibile pe cale sexuală, atunci când nu se folosesc contraceptive de barieră (prezervativul este singura metodă contraceptivă care oferă şi protecţie împotriva bolilor cu transmitere sexuală, însă nu în totalitate. Abstinenţa este singura metodă de protecţie garantată împotriva acestora). Cervixul (colul uterin) are rolul de a proteja vaginul de intruziunea bacteriilor, viruşilor sau paraziţilor. Însă unele bacterii au capacitatea de a-l vulnerabiliza şi astfel pot provoca infecţii ale celulelor glandulare de la nivelul cervixului, infecţii traduse prin cervicită.

Cauzele cervicitei sunt, aşa cum am mai spus, legate de infecţiile comune transmisibile pe cale sexuală. Acestea sunt: gonoreea, chlamydia, herpesul genital, condilomatoza, microplasmele şi trichomonas. Pe lângă cervicită, acestea pot determina şi apariţia vaginitelor şi a altor tipuri de infecţii vaginale.

De asemenea, alte potenţiale cauze ale cervicitei pot fi diferite reacţii alergice care dau tonul unor procese de supraînmulţire a bacteriilor de la nivelul organelor genitale interne, iar ca urmare, colul uterin se poate inflama, determinând astfel apariţia cervicitei şi extinderea inflamaţiei la organele învecinate. Acestea sunt adesea provocate de utilizarea unor produse contraceptive, cum ar fi spermicidele, latexul, dispozitivele intrauterine învelite în cupru etc.

Read More

Cervicita – diagnostic şi tratament

Cervicita este o afecţiune frecventă în rândul femeilor carese manifestă sub forma unei inflamaţii la nivelul colului uterin, iar de multe ori simptomele sunt cu desăvârşire absente. Posibilitatea ca oricare “eu” generic să sufere de cervicită ar trebui să constituie un motiv puternic în plus pentru efectuarea investigaţiilor ginecologice în mod constant.

 

Ce este cervicita

 

Cervicita este o inflamaţie a colului uterin (partea inferioară a colului uterin) produsă de intruziunea unor microorganisme, paraziţi sau infecţii bacteriene, care de obicei sunt în strânsă legătură cu anumite boli cu transmitere sexuală, cum sunt: gonoreea, chlamydia, herpesul genital. Cervicita se manifestă prin scurgeri vaginale anormale, dureri în timpul contactelor sexuale, mâncărimi la nivelul vaginului, sângerări vaginale între menstruaţii, şi altele.

 

Metode de diagnosticare a cervicitei

 

Cervicita are caracter asimptomatic, însă are şi o serie de semne caracteristice care pot indica faptul că ceva nu este în regulă. Însă, de cele mai multe ori, cervicita este depistată în timpul investigaţiilor ginecologice de rutină.

Diagnosticul cervicitei poate fi stabilit prin intermediul examinărilor clinice care permit vizualizarea leziunilor şi inflamaţiilor de pe colul uterin cu ochiul liber. Aceasta constă în examinarea zonei pelvine cu ajutorul speculului (instrument care permite îndepărtarea pereţilor vaginului) şi al colposcopului (instrument optic care oferă o imagine mărită a colului uterin) . Medicul va urmări aspectul pereţilor uterini şi ai vaginului şi va înregistra urmele de roşeaţă, leziunile sau inflamaţiile.

Cervicita poate fi diagnosticată şi prin efectuarea testelor specifice infecţiilor cu gonoree sau chlamydia. Rezultatul pozitiv al acestora poate fi un indiciu clar al posibilităţii prezenţei rănii pe col.

De asemenea, cervicita poate fi depistată şi prin intermediul testului Babeş-Papanicolau care constă în analizarea microscopică a ţesuturilor recoltate din interiorul vaginului.

 

Metode de tratament ale cervicitei

 

Tratamentul cervicitei trebuie efectuat cât mai repede cu putinţă de la apariţia rănii, deoarece aceasta are o capacitate de extindere şi evoluţie uluitoare, existând un risc real de dezvoltare a cancerului de col uterin. Tratamentul cervicitei variază în funcţie de cauza acesteia, aşadar medicaţia poate fi constituită din antibiotice, antifungice sau antivirale administrate oral sau intravaginal.

O medicaţie specifică pentru cervicita cauzată de infecţiile bacteriene (chlamydia, gonoreea etc.) este formată din antibiotice precum aciclovirul care este recomandat pentru contracararea herpesului genital. De multe ori, tratamentele cervicitelor  cauzate de infecţii virale nu sunt decât paliative, nevindecând în totalitate leziunile.

De obicei, tratamentele cervicitei pe bază de antibiotice au răspunsuri pozitive, însă în cazurile în care simptomele şi rănile colului persistă, se va apela la alte variante pentru distrugerea ţesuturilor afectate precum electrocoagularea, electrocauterizarea, crioterapia, terapia prin laser. Însă rareori se ajunge la astfel de intervenţii, în cazul cervicitei fiind suficiente tratamentele medicale standard.

În tratamentul cervicitei se recomandă şi terapii hormonale, mai ales dacă este vorba de femei aflate la perioada de menopauză.

Dacă se constată faptul că cervicita este cauzată de bolile cu transmitere sexuală, atunci este recomandat ca şi partenerul să urmeze tratamentul, astfel încât să se anuleze posibilităţile de recidivă ale infecţiei. Iar până la terminarea tratamentului şi după dispariţia simptomelor, se recomandă privarea de actele sexuale pentru a evita reinfecţiile.

Read More

Cervicita – semne şi simptome

Cervicita este o afecţiune frecventă în rândul femeilor carese manifestă sub forma unei inflamaţii la nivelul colului uterin, iar de multe ori simptomele sunt cu desăvârşire absente. Posibilitatea ca oricare “eu” generic să sufere de cervicită ar trebui să constituie un motiv puternic în plus pentru efectuarea investigaţiilor ginecologice în mod constant.

 

Ce este cervicita

 

Cervicita este o inflamaţie a colului uterin (partea inferioară a colului uterin) produsă de intruziunea unor microorganisme, paraziţi sau infecţii bacteriene, care de obicei sunt în strânsă legătură cu anumite boli cu transmitere sexuală, cum sunt: gonoreea, chlamydiaza, herpesul genital.

 

Semnele şi simptomele cervicitei

 

Simptomele cervicitei sunt de obicei nemanifeste, persoana afectată nefiind conştientă de existenţa inflamaţiei doar după ce este depistată cu ajutorul testelor citologice (testul Babeş-Papanicolau) efectuate de ginecolog.

Profilul persoanelor predispuse mai mult la cervicită  poate fi descris astfel: femeie tânără cu vârsta sub 25 de ani, care într-un moment sau altul a avut contacte sexuale (neprotejate) ocazionale cu persoane îndoielnice, potenţiali purtători de infecţiile cu transmitere sexuală care pot avea ecou şi asupra sănătăţii colului uterin la femeii. 

Medicii specialişti au constatat că aproximativ 50 % din populaţia feminină a suferit sau suferă într-un moment al vieţii de cervicită.

Însă, dacă simptomele cervicitei se manifestă, acestea pot fi:

·         Scurgeri vaginale anormale de culoare gri – gălbui, urât mirositoare. Aspectul acestora variază în funcţie de etiologia cervicitei;

·         Senzaţiile de durere resimţite în timpul şi după contactul sexual apar foarte frecvent în cazul apariţiei cervicitei;

·         Sângerare vaginală între menstruaţii după instalarea menopauzei sau după contactul sexual;

·         Nevoia imperioasă de a micţiona este un alt simptom al cervicitei;

·         Senzaţii de durere şi usturime în timpul urinării;

·         Simptomele cervicitei se manifestă şi prin dureri în zona lombară sau în abdomenul inferior, de obicei activate în timpul actului sexual;

·         Prurit (mâncărime) persistent şi iritaţii ale organelor sexuale externe;

·         Alt simptom al cervicitei este creşterea inexplicabilă a fluxului sanguin din timpul menstruaţiei;

·         Modificări ale mucusului cervical (endometru), fapt care afectează calitatea spermatozoizilor pătrunşi în interiorul uterului, sau chiar le blochează accesul.

Punând accentul pe latura asimptomatică a cervicitei, se subliniază de la sine nevoia de a merge în mod constant la medic pentru efectuarea investigaţiilor ginecologice specifice. Netratată, cervicita poate duce la sterilitate, avorturi spontane, cancer de col uterin, sarcini extrauterine etc.

Read More

Tratament menopauza

Trebuie sa retinem ca menopauza nu este o boala, asa ca nu exista un tratament curativ definitiv.
In general terapia este simptomatica. Necesita terapie osteoporoza si hipercolesterolemia.

CE SE POATE FACE ACASA
Unele femei sustin ca exercitiile de gimnastica aerobica regulate ar imbunatati simptomatologia vasomotorie. De asemenea evitarea mancarurilor picante, a bauturilor energizante,a alcoolului si a celor care contin cofeina se pare ca sunt metode eficiente pentru diminuarea simptomatologiei vaso-motorii. Pentru protectia cardio-vasculara un regim cu putine grasimi, sarac in colesterol si exercitiile fizice sunt eficiente. Pentru osteoporoza suplimentarea dietei cu calciu ,mentinerea greutatii si exercitii de tonifiere sunt foarte eficiente.

TRATAMENTUL MEDICAL SAU TERAPIA DE SUBSTITUTIE HORMONALA(HRT)
Are ca rol diminuarea simptomatologiei specifice menopauzei.
HRT contribuie la prevenirea osteoporozei si diminua rata de aparitie a fracturilor.
HRT inca nu exista certitudini in ceea ce priveste tulburarile cognitive .
In ceea ce priveste riscurile HRT au existat mai multe studii care au aratat o crestere a riscului patologiei cardio-vasculare si un risc crescut pentru aparitia cancerului de san.Din aceste motive HRT se considera ca are mai multe riscuri decat beneficii si administrarea de HRT se realizeaza sub stricta supraveghere medicala si doar in cazuri selectionate.
Se refera fie la administrarea estrogenilor sau la administrarea estroprogestativelor. NU INCEPETI HRT FARA A CONSULTA UN MEDIC GINECOLOG !
ESTROGENII se utilizeaza ca terapie pentru – bufeuri
- cresc densitatea osoasa si scad riscul de fracturi
- imbunatatesc nivelurile colesterolului
- amelioreaza uscaciunea vaginala si disconfortul urinar
Terapia cu estrogeni este satisfacatoare pentru menopauza indusa chirurgical prin histerectomie.
Se mai pot utiliza ca terapie de substitutie hormonala preparate estro-progestative .
HRT este cel mai frecvent utilizata pentru pacientele cu menopauza precoce.

RISCURI ASOCIATE HRT
- cresc riscul trombotic
- cresc riscul aparitiei cancerului de san
- cresc incidenta bolilor vasculare

INDICATIILE TERAPIEI DE SUBSTITUTIE HORMONALA
- pacienta simptomatica a carei viata de zi cu zi este grav afectata de simptomatologia menopauzei
- preventia osteoporozei dar doar la indicatia si sub monitorizarea atenta a medicului ginecolog sau endocrinolog

MASURI PENTRU REDUCEREA SIMPTOMATOLOGIEI
- regim igieno-dietetic cu evitarea alimentelor condimentate, a alcoolului, a bauturilor care contin cafeina.
- activitate fizica zilnica(exercitii de aerobic, mers pe jos, inot)
- renuntarea la fumat
- exercitii Kegel pentru intarirea musculaturii planseului pelvin
- control periodic la medicul de medicina generala,examen mamografic si citodiagnostic PApanicolau la indicatia ginecologului;determinarea anuala a colesterolului si a trigliceridelor.

TERAPII COMPLEMENTARE
- acupunctura
- homeopatie
- fitoestrogeni
- consiliere psihologica

Read More

Despre menopauza

DE CE APARE MENOPAUZA

Menopauza apare datorita faptului ca o data cu inaintarea in varsta a femeii ovarele inceteaza sa produca hormoni(estrogeni si progesteron)

CAND SE INSTALEAZA MENOPAUZA

Varsta medie de instalare a menopauzei variaza in limite largi .In tarile industrializate varsta medie este de 51 de ani cu variatii intre 39-57 ani.

CE ESTE MENOPAUZA PRECOCE

Menopauza instalata inainte de 40 de ani se numeste menopauza precoce si necesita investigatii suplimentare. Poate sa aiba –cauze chirurgicale(inlaturarea ovarelor)
-cauze medicale(cure de chimioterapie pentru diferite cancere)
-cauze imunitare
-cauze genetice

CE ESTE PERIMENOPAUZA SI POSTMENOPAUZA

Este necesara definirea unor termeni de specialitate ca:perimenopauza.postmenopauza.
Perimenopauza reprezinta un sir de evenimente fiziologice care preced instalarea menopauzei si care se caracterizeaza prin modificarea caracterelor ciclurilor menstruale si aparitia simptomelor vasomotorii(bufeuri, uscaciune vaginala). Dureaza in medie 4-5 ani. Postmenopauza se refera la perioada ce urmeaza instalarii menopauzei si se caracterizeaza prin aparitia semnelor si simptomelor determinate de scaderea hormonilor plasmatici.

CARE SUNT SEMNELE SI SIMPTOMELE MENOPAUZEI

SIMPTOMELE variaza de la o persoana la alta si cuprind o gama larga de manifestari.
Simptome in perimenopauza
-cicluri abundente cantitativ si cu o durata mai mare decat durata obisnuita
- cicluri cantitativ reduse
- cicluri menstruale neregulate
Simptome in menopauza
- bufeuri (senzatie brusca de caldura ce cuprinde fata si partea superioara a toracelui )
- tulburari de somn(insomnii)
- tulburari afective (iritabilitate ,schimbari bruste de dispozitie)
- tulburari ale comportamentului sexual
- dureri de cap cu caracter migrenos
- tahicardie
- prurit (senzatie de mancarime)
Simptome in postmenopauza
- absenta ciclurilor menstruale
- uscaciunea pielii ,unghiilor si a parului
- senzatie de uscaciune vaginala
- durere la contactul sexual
- risc crescut de infectii urinare
- dureri de sani
- crestere in greutate

EFECTELE PE TERMEN LUNG

Este important de retinut ca efectele menopauzei pe termen lung se refera la patologia osteoporozei,cardiaca si a sistemului nervos.Toate aceste manifestari apar ca urmare a scaderii hormonilor ovarieni. Bolile cardio-vasculare reprezinta prima cauza de mortalitate pentru femeia aflata la menopauza(pe de o parte datorita inaintarii in varsta, iar pe de alta parte datorita modificarilor profilului lipidic)

CAND NE ADRESAM SPECIALISTULUI

Toate femeile aflate in menopauza sau in perimenopauza trebuiesc evaluate cel putin 1 data pe an cu examen clinic complet de catre medicul de familie.
De asemenea trebuie sa va adresati ginecologului care va efectua anual
- examen pelviabdominal
- ecografie
- consult clinic al sanilor
- mamografie
- examen citodiagnostic Babes-Papanicolau
Pacienta trebuie informata despre riscurile cardio-vasculare si osoase. Pacientele aflate in perimenopauza care mai au inca menstra si care sunt active sexual pot sa ramana insarcinate.
Modificarea stilului de viata, a dietei si introducerea unui program regulat de exercitii fizice pot sa diminueze simptomatologia menopauzei si a perimenopauzei.

ANALIZE DE LABORATOR NECESARE

DOZAREA FSH – evidentiaza daca pacienta a intrat la menopauza
TESTARE OSOASA
- osteodensitometrie cu ajutorul ultrasunetelor in regiunea ahileana – daca este scazuta densitatea se apeleaza la DEXA.
- DEXA si in functie de rezultat se initiaza terapie de substitutie:
Reevaluarea se efectueza dupa 1.5-2 ani pentru a se aprecia eficacitatea terapiei.
Dozare colesterol si trigliceride pentru evaluarea riscului de patologie cardio-vasculara iar daca aceste valori sunt crescute se recomanda dieta,activitate fizica si tratament in vederea normalizarii acestor valori.

Read More