Boala trofoblastica gestationala

Boala trofoblastică gestaţională poate fi benignă sau malignă. Din punct de vedere histologic boala se manifestă sub formă de mole hidatiforme, mole invazive, tumori placentare, choriocarcinomul şi molele invazive. Cele care produc metastază sau doar o invazie locală poartă numele de boală trofoblastică gestaţională. Molele hidatiforme sunt cele mai comune forme ale bolii trofoblastice gestaţionale. În timp ce molele invazive şi choriocarcinomul sunt maligne, molele hidatiforme se pot comporta într-o manieră malignă sau benignă.

Nu există nicio metodă care să pună un diagnostic precis asupra comportamentului molelor hidatiforme prin histopatologie. Parcursul clinic este definit prin curba gonadotrofinei umane corionice după evacuarea molei. La 80% dintre pacienţii cu mola hidatiformă benignă, nivelele HCG serice scad la normal în timpul a 8-12 săptămâni după evacuarea sarcinii molare. La alţi 20% dintre pacienţii cu mola hidatiformă malignă HCG seric cresc sau se menţin în platou.

 

Cele mai multe cazuri de boală trofoblastică gestaţională sunt diagnosticate în momentul în care nivelele serice se menţin în platou sau cresc la pacienţii cărora le-a fost pus diagnosticul de mole hidatiforme. Dacă metastaza este prezentă, pacienţii vor prezenta semne şi simptome asociate cu această boală, cum ar fi durerea abdominală, hemoptizie, hematurie şi simptome neurologice.

 

Incidenţa choriocarcinomului creşte odată cu vârsta şi este de 5-15 ori mai mare la femeile cu vârsta de peste 40 de ani comparativ cu cele tinere.

 

·         Metastazele tractului genital inferior au forma unor papule albăstrui sau noduli. Acestea sunt vascularizate şi pot sângera profund dacă este efectuată o biopsie.

·         Sensibilitatea abdominală poate fi prezentă dacă au loc metastaze gastrointestinale sau ale ficatului

·         Apărarea abdominală şi reacţia de slăbiciune pot fi prezente dacă un hemoperitoneu a apărut în urma hemoragiei prin metastaze abdominale. Sângerarea în metastaze este şi un semn al şocului hemoragic.

·         Deficienţele neurologice (de la letargie la comă) pot apărea în cazul unor metastaze cerebrale

·         Icterul poate apărea în momentul în care metastazele hepatice determină obstrucţia biliară

 

Diagnosticul diferenţial se pune în funcţie de prezenţa următoarelor afecţiuni: obstrucţie biliară, cancer vezicular, tumori cerebrale, accidente cerebrovasculare, cistită hemoragică, nefrolitiază, choriocarcinomul ovarian.

 

Tratamentul bolii trofoblastice gestaţionale

 

Boala nu necesită terapie medicală. În 20% din cazuri boala este malignă şi pentru tratament se poate folosi o doză profilactică de metotrexat la pacientele noncompliante. Este necesară şi observarea săptămânală a pacientelor şi evaluarea nivelului seric de HCG.

Terapia chirurgicală presupune efectuarea mai multor tipuri de intervenţii, printre care: histerectomia (reducerea numărului de serii chimioterapice ce pot cauza hemoragie vaginală), embolizarea vaselor tumorale, arterei hepatice (proceduri ce controlează hemoragia), craniotomia (controlarea sângerării şi decompresionare) şi rezecţia metastazelor solitare (pentru a ajunge la remisiune).

Read More

Formele icterului in sarcina

Icterul în sarcină se manifestă prin decolorarea pielii şi a membranelor mucusului care capată o nuanţă gălbuie asociată cu funcţionarea anormală a ficatului.

Există două categorii de ictere: cele legate de sarcină şi cele independente de sarcină. În ceea ce priveşte icterele legate de sarcină, unul dintre cele mai întâlnite este icterul colestatic benign care apare în trimestrul trei de sarcină ca urmare a stazei biliare şi a unor cantităţi crescute de bilă de o consistenţă vâscoasă.

Semnele şi simptomele icterelor legate de sarcină se manifestă prin prurit, urini hipercrome şi scaun decolorat.

Pentru punerea diagnosticului se iau în calcul probele hepatice care pot evidenţia creşterea nivelului colesterolului, transaminaze şi fosfataze serice normale iar testele de disproteinemie sunt negative. Foasfataza alcalină este şi ea crescută.

În ceea ce priveşte prognosticul, dacă cel matern este bun, situaţia este mai gravă în ceea ce priveşte şansele de supravieţuire ale fătului. Acesta se poate naşte prematur, poate muri în uterul mamei, dar nu este exclus ca sarcina să ajungă la termen.

Icterele legate de sarcină pot face referire şi la:

·         Icterele toxice care apar prin ingestia substanţelor abortive

·         Icterele apărute după anesteziile prelungite (ictere postanestezice)

·         Ictere provocate de tratamentul prelungit cu clorpromazină

·         Inctere hemolitice din cursul avorturilor toxico-septice

·         Ictere din disgravidiile precoce

·         Ictere ce pot apărea în polinefrita gravid-toxică

·         Ictere în vărsăturile incoercibile ale disgravidiei de primtrimestru

În ceea ce priveşte icterele independente de sarcină acestea sunt destul de rare şi presupun obstrucţia căilor biliare. Acest tip de icter poate fi tratat doar medical şi nu chirurgical datorită riscului de producere a avortului şi naşterii premature.

Totodată, icterele pot apărea şi în cadrul hepatitelor virale de tip A, B sau C. Hepatitele virale se pot vindeca după circa douăzeci de zile sau pot deveni cronice. În cazuri extrem de grave se poate ajunge la comă hepatică sau moarte. În situaţiile grave medicii indică avortul terapeutic. Nu în ultimul rând o pacientă poate resimţi şi tulburări psihice.

Dacă în ceea ce priveşte prognosticul matern acesta este bun, şansele de supravieţuire ale fătului sunt rezervate şi asta deoarece virusul poate pătrunde în placentă şi determina, în consecinţă, malformaţii fetale sau naştere prematură.

Read More

Sindromul geamanului disparut

Odată cu inventarea tehnologiei medicale şi practica sonografiilor la  gravidele aflate în primele 5-6 săptămâni de sarcină, medicii pot observa un nou trend şi anume acela că viitoarea mămică pare să aibă gemeni când de fapt, după o sonografie ulterioară, se dovedeşte că nu există decât un fetus. Doctorii estimează că acest fenomen poate fi vizibil la una din opt sarcini.

Sindromul geamănului dispărut are loc atunci când o primă sonografie confirmă prezenţa a doi saci amniotici după care un examen ulterior scoate la iveală existenţa unui singur sac amniotic sau că celălalt geamăn a dispărut. Aşadar, unde dispare celălalt geamăn? Geamănul dispărut este un fetus dintr-o sarcină multigemelară care moare în uter şi este apoi parţial sau complet absorbit de mamă sau frate.

 

Există şi alte cauze care pot determina decesul geamănului. Printre acestea: placenta prost implantată, o anomalie care poate determina insuficienţa organelor principale sau lipsa completă a acestora la făt. Totodată, poate exista o anomalie cromozomială incompatibilă cu viaţa. În foarte multe cazuri, geamănul este de fapt un ovul gol care nu se dezvoltă peste primele stadii de embriogeneză.

Ca şi la chiuretaj, nu există anumite cauze care determină avortul spontan al geamănului dispărut. De multe ori un chiuretaj se datorează unor anormalităţi placentare sau cromozomiale.

 

Din punct de vedere fizic, dacă geamănul a fost pierdut în primul trimestru de sarcină, nu apar complicaţii pentru mamă sau celălalt geamăn. Oricum, pot apărea unele consecinţe pentru geamănul supravieţuitor dacă celălalt fetus a fost pierdut în trimestrele doi sau trei de sarcină. În această situaţie fetusul poate dezvolta paralizie cerebrală iar mama poate naşte prematur.

 

Diagnosticul presupune realizarea unor studii de laborator sau a unor studii imagistice (ecografie, amniocenteză, biopsia vililor chorionici).

 

Tratament

 

Tratamentul implică urmărirea sarcinii prin realizarea de ecografii care să evalueze fetusul viabil. Există câteva riscuri care includ travaliul prematur, obstrucţia canalului de naştere sau decesul fetusului supravieţuitor prin chorioamniotită sau ruptură de placentă. Fătul se poate naşte cu o greutate mică pentru vârsta gestaţională. Nu este necesară terapia medicală specială pentru sindromul geamănului dispărut.

Read More

Sindromul Sheehan

Sindromul Sheehan este o afecţiune rară care apare la femeile ce suferă o hemoragie uterină severă în timpul naşterii. Pierderea de sânge poate distruge glanda pituitară ceea ce are ca rezultat hipopituitarismul (afecţiune caracterizată printr-un deficit global în hormoni hipofizari).

Semnele şi simptomele sindromului Sheehan fac referire la:

 

 

 

·         Şoc acut

·         Imposibilitatea de a alăpta

·         Astenie

·         Criză hipoglicemică

·         Absenţa menstruaţiei

·         Paloare

·         Pierderea părului pubian

·         Piele uscată

·         Atrofierea mucoasei vaginale

·         Tromboză pituitară

·         Necroză pituitară

·         Creşterea nivelului de colesterol

·         Scăderea ratei bazei metabolice

·         Hipotensiune

·         Funcţii mentale lente

 

Cauzele apariţiei sindromului Sheehan

 

Sângerarea severă în timpul naşterii poate cauza moartea ţesutului din glanda pituitară, lucru care are drept consecinţă pierderea abilităţii acestei glande de a funcţiona normal. Glanda pituitară este localizată la baza creierului. Ea produce, în nod normal, hormoni care stimulează producţia de lapte matern dar influenţează şi dezvoltarea, funcţiile reproductive, tiroida şi glandele drenale. Lipsa acestor hormoni poate duce la apariţia a numeroase simptome.

 

Condiţiile care cresc riscul sângerării în timpul sarcinii şi sindromul Sheehan includ sarcinile multiple (gemeni sau tripleţi) şi problemele cu placenta, organul care se dezvoltă în timpul sarcinii cu rol în hrănirea fetusului.

 

Sindromul Sheehan este o afecţiune foarte rară.

 

Pentru punerea diagnosticului se va realiza o evaluare de laborator care arată hipopituitarismul parţial sau pe cel cu tiroxină scăzută. Studiile imagistice (RMN şi scanarea CT) sunt indicate pentru excluderea leziunilor în masă.

 

Tratamentul sindromului Sheehan

 

Femeile cu hipoprolactinemie puerperală şi lapte insuficient primesc din partea medicului recomandarea de a-şi hrăni bebeluşii cu formule de hrană pentru sugari. Nu există medicamente care să trateze deficitul de prolactină.

Read More

Sindromul de hiperstimulare ovariana

Sindromul de hiperstimulare ovariană reprezintă este o complicaţie potenţial periculoasă a unor forme de tratament pentru fertilitate, în mod particular pentru medicaţia fertilizării in vitro.

Care sunt simptomele sindromului de hiperstimulare ovariană?

 

Simptomele fac referire la balonare abdominală şi senzaţia de plenitudine din cauza ovarelor mărite. Alte simptome sunt greaţa, iar pe măsură ce afecţiunea se înrăutăţeşte, starea de vomă. Simptomele sunt împărţite în trei categorii, după cum urmează:

 

·         Simptome uşoare includ balonare abdominală uşoară şi senzaţie de plenitudine, disconfort abdominal şi greaţă

·         Simptme moderate – prezintă o intensificare a stării de balonare abdominală şi a plenitudinii din cauza acumulării de fluid în abdomen. Există, de asemenea, dureri abdominale şi vomă.

·         Simptomele severe – sunt aceleaşi cu simptomele moderate la care se adaugă setea şi deshidratarea din cauza acumulării mari de lichid din abdomen. Alte simptome includ urina închisă la culoare, anuria, durerile toracice sau durerile abdominale joase. Prezenţa oricărora din aceste simptome necesită un consult de specialitate urgent.

 

Ce cauzează sindromul de hipertensiune ovariană?

 

Medicamentele pentru fertilitate stimulează ovarele să producă mai mulţi saci ovarieni (foliculi). Câteodată apare un răspuns excesiv la medicaţia pentru fertilitate ceea ce cauzează sindromul de hipertensiune ovariană. Ovarele hiperstimulate lărgesc şi eliberează substanţe chimice în circulaţia sângelui ceea ce face ca vasele de sânge să determine scurgerea fluidului în corp. Fluidul ajunge în abdomen iar în cazurile mai severe în spaţiul dintre inimă şi plămâni. Sindromul de hipertensiune ovariană poate afecta rinichii, plămânii şi ficatul. O altă complicaţie serioasă, însă destul de rară, este tromboza (cheag de sânge). Mortalitatea este destul de redusă.

 

Cine poate dezvolta sindromul de hipertensiune ovariană?

 

Simptomele uşoare sunt comune la femeile care urmează medicaţie pentru fertilizarea in vitro. 33% din femei dezvoltă simptomele uşoare ale sindromului, în timp ce doar 5% din acestea vor prezenta formele moderate sau severe. Riscul de a dezvolta sindromul de hipertensiune ovariană este crescut la femeile care:

·         Au polichist ovarian

·         Prezintă un istoric de sindrom de hipertensiune ovariană

·         Au sub 30 de ani

·         Sarcina multiplă

 

Simptomele sindromului de hipertensiune ovariană dispar după câteva zile. Pentru ameliorarea simptomelor uşoare pacienta poate urma câteva sfaturi. Hidratarea organismului trebuie făcută la intervale regulate. Dacă apar dureri este indicată administrarea de codeină sau paracetamol fără a depăşi doza recomandată. Trebuie evitate medicamentele antiinflamatoare deoarece acestea pot afecta funcţionarea rinichilor. Mişcă-ţi picioarele permanent chiar dacă le simţi tot timpul obosite.

 

Internarea în spital este necesară doar dacă simptomele se înrăutăţesc. La spital medicul va efectua probe de sânge dar şi testul cu ultrasunete. Pacienta care vomită are nevoie de un drenaj care să înlocuiască fluidul pierdut. Fluidul este necesar pentru hidratarea corpului şi poate conţine zahăr sau carbohidraţi (pentru energie) şi elemente chimice şi minerale.

 

Nu există un test specific pentru diagnsoticarea sindromului de hipertensiune ovariană. Diagnosticul se face pe baza simptomelor pacientului. Medicul poate lua în considerare şi alte probleme care cauzează simptome similare ce includ durerea abdominală şi senzaţia de balonare cum ar fi: infecţia pelviană, chistul ovarian, sângerarea internă, apendicita sau sarcina ectopică.

 

Tratamentul pentru sindromul de hipertensiune ovariană

 

Nu există un tratament specific pentru sindromul de hipertensiune ovariană ci doar unul care vizează ameliorarea simptomelor. Acesta include:

 

·         Ameliorarea durerii cu paracetamol şi codeină

·         Medicamente pentru reducerea greţii şi a stării de vomă

·         Rehidratare cu ajutorul unei inflitraţii intravenoase

·         Injecţii cu heparină pentru a preveni tromboza

·         Efectuarea paracentezei - procedură medicală prin care se drenează fluid patologic din cavitatea abdominală

Read More