Tratament menopauza

Trebuie sa retinem ca menopauza nu este o boala, asa ca nu exista un tratament curativ definitiv.
In general terapia este simptomatica. Necesita terapie osteoporoza si hipercolesterolemia.

CE SE POATE FACE ACASA
Unele femei sustin ca exercitiile de gimnastica aerobica regulate ar imbunatati simptomatologia vasomotorie. De asemenea evitarea mancarurilor picante, a bauturilor energizante,a alcoolului si a celor care contin cofeina se pare ca sunt metode eficiente pentru diminuarea simptomatologiei vaso-motorii. Pentru protectia cardio-vasculara un regim cu putine grasimi, sarac in colesterol si exercitiile fizice sunt eficiente. Pentru osteoporoza suplimentarea dietei cu calciu ,mentinerea greutatii si exercitii de tonifiere sunt foarte eficiente.

TRATAMENTUL MEDICAL SAU TERAPIA DE SUBSTITUTIE HORMONALA(HRT)
Are ca rol diminuarea simptomatologiei specifice menopauzei.
HRT contribuie la prevenirea osteoporozei si diminua rata de aparitie a fracturilor.
HRT inca nu exista certitudini in ceea ce priveste tulburarile cognitive .
In ceea ce priveste riscurile HRT au existat mai multe studii care au aratat o crestere a riscului patologiei cardio-vasculare si un risc crescut pentru aparitia cancerului de san.Din aceste motive HRT se considera ca are mai multe riscuri decat beneficii si administrarea de HRT se realizeaza sub stricta supraveghere medicala si doar in cazuri selectionate.
Se refera fie la administrarea estrogenilor sau la administrarea estroprogestativelor. NU INCEPETI HRT FARA A CONSULTA UN MEDIC GINECOLOG !
ESTROGENII se utilizeaza ca terapie pentru – bufeuri
- cresc densitatea osoasa si scad riscul de fracturi
- imbunatatesc nivelurile colesterolului
- amelioreaza uscaciunea vaginala si disconfortul urinar
Terapia cu estrogeni este satisfacatoare pentru menopauza indusa chirurgical prin histerectomie.
Se mai pot utiliza ca terapie de substitutie hormonala preparate estro-progestative .
HRT este cel mai frecvent utilizata pentru pacientele cu menopauza precoce.

RISCURI ASOCIATE HRT
- cresc riscul trombotic
- cresc riscul aparitiei cancerului de san
- cresc incidenta bolilor vasculare

INDICATIILE TERAPIEI DE SUBSTITUTIE HORMONALA
- pacienta simptomatica a carei viata de zi cu zi este grav afectata de simptomatologia menopauzei
- preventia osteoporozei dar doar la indicatia si sub monitorizarea atenta a medicului ginecolog sau endocrinolog

MASURI PENTRU REDUCEREA SIMPTOMATOLOGIEI
- regim igieno-dietetic cu evitarea alimentelor condimentate, a alcoolului, a bauturilor care contin cafeina.
- activitate fizica zilnica(exercitii de aerobic, mers pe jos, inot)
- renuntarea la fumat
- exercitii Kegel pentru intarirea musculaturii planseului pelvin
- control periodic la medicul de medicina generala,examen mamografic si citodiagnostic PApanicolau la indicatia ginecologului;determinarea anuala a colesterolului si a trigliceridelor.

TERAPII COMPLEMENTARE
- acupunctura
- homeopatie
- fitoestrogeni
- consiliere psihologica

Read More

Despre menopauza

DE CE APARE MENOPAUZA

Menopauza apare datorita faptului ca o data cu inaintarea in varsta a femeii ovarele inceteaza sa produca hormoni(estrogeni si progesteron)

CAND SE INSTALEAZA MENOPAUZA

Varsta medie de instalare a menopauzei variaza in limite largi .In tarile industrializate varsta medie este de 51 de ani cu variatii intre 39-57 ani.

CE ESTE MENOPAUZA PRECOCE

Menopauza instalata inainte de 40 de ani se numeste menopauza precoce si necesita investigatii suplimentare. Poate sa aiba –cauze chirurgicale(inlaturarea ovarelor)
-cauze medicale(cure de chimioterapie pentru diferite cancere)
-cauze imunitare
-cauze genetice

CE ESTE PERIMENOPAUZA SI POSTMENOPAUZA

Este necesara definirea unor termeni de specialitate ca:perimenopauza.postmenopauza.
Perimenopauza reprezinta un sir de evenimente fiziologice care preced instalarea menopauzei si care se caracterizeaza prin modificarea caracterelor ciclurilor menstruale si aparitia simptomelor vasomotorii(bufeuri, uscaciune vaginala). Dureaza in medie 4-5 ani. Postmenopauza se refera la perioada ce urmeaza instalarii menopauzei si se caracterizeaza prin aparitia semnelor si simptomelor determinate de scaderea hormonilor plasmatici.

CARE SUNT SEMNELE SI SIMPTOMELE MENOPAUZEI

SIMPTOMELE variaza de la o persoana la alta si cuprind o gama larga de manifestari.
Simptome in perimenopauza
-cicluri abundente cantitativ si cu o durata mai mare decat durata obisnuita
- cicluri cantitativ reduse
- cicluri menstruale neregulate
Simptome in menopauza
- bufeuri (senzatie brusca de caldura ce cuprinde fata si partea superioara a toracelui )
- tulburari de somn(insomnii)
- tulburari afective (iritabilitate ,schimbari bruste de dispozitie)
- tulburari ale comportamentului sexual
- dureri de cap cu caracter migrenos
- tahicardie
- prurit (senzatie de mancarime)
Simptome in postmenopauza
- absenta ciclurilor menstruale
- uscaciunea pielii ,unghiilor si a parului
- senzatie de uscaciune vaginala
- durere la contactul sexual
- risc crescut de infectii urinare
- dureri de sani
- crestere in greutate

EFECTELE PE TERMEN LUNG

Este important de retinut ca efectele menopauzei pe termen lung se refera la patologia osteoporozei,cardiaca si a sistemului nervos.Toate aceste manifestari apar ca urmare a scaderii hormonilor ovarieni. Bolile cardio-vasculare reprezinta prima cauza de mortalitate pentru femeia aflata la menopauza(pe de o parte datorita inaintarii in varsta, iar pe de alta parte datorita modificarilor profilului lipidic)

CAND NE ADRESAM SPECIALISTULUI

Toate femeile aflate in menopauza sau in perimenopauza trebuiesc evaluate cel putin 1 data pe an cu examen clinic complet de catre medicul de familie.
De asemenea trebuie sa va adresati ginecologului care va efectua anual
- examen pelviabdominal
- ecografie
- consult clinic al sanilor
- mamografie
- examen citodiagnostic Babes-Papanicolau
Pacienta trebuie informata despre riscurile cardio-vasculare si osoase. Pacientele aflate in perimenopauza care mai au inca menstra si care sunt active sexual pot sa ramana insarcinate.
Modificarea stilului de viata, a dietei si introducerea unui program regulat de exercitii fizice pot sa diminueze simptomatologia menopauzei si a perimenopauzei.

ANALIZE DE LABORATOR NECESARE

DOZAREA FSH – evidentiaza daca pacienta a intrat la menopauza
TESTARE OSOASA
- osteodensitometrie cu ajutorul ultrasunetelor in regiunea ahileana – daca este scazuta densitatea se apeleaza la DEXA.
- DEXA si in functie de rezultat se initiaza terapie de substitutie:
Reevaluarea se efectueza dupa 1.5-2 ani pentru a se aprecia eficacitatea terapiei.
Dozare colesterol si trigliceride pentru evaluarea riscului de patologie cardio-vasculara iar daca aceste valori sunt crescute se recomanda dieta,activitate fizica si tratament in vederea normalizarii acestor valori.

Read More

Lauzia – partea 3

Avantajele alaptarii

Alimentarea bebelusului cu lapte matern constuie singura modalitate de a-i furniza toti nutrientii necesari pentru o dezvoltare si o crestere sanatoasa in primele 6 luni de viata.

Laptele matern are urmatoarele avantaje:

- previne deficitul de viatamine si minerale la nou-nascut, deoarece aceste elemente se absorb mai bine din laptele matern;
- reduce riscul de rahitism, anemie, alergii si diabet;
- protejeaza copilul de infectii respiratorii si ale urechilor, precum si de infectii digestive ( diaree );
- reduce colicile abdominale;
- reduce fenomenele de retinopatie intalnita la prematuri;
- previne obesitatea la copil;
- imbunatateste IQ-ul.

Pentru mamica, avantajele alaptarii sunt:

- creeaza o legatura emotionala stransa intre mama si copil;
- reduce sangerarile uterine dupa nastere, prin stimularea contractiilor uterine;
- protejeaza mama de o noua sarcina in primele luni dupa nastere;
- reduce riscul de cancer mamar si ovarian.
Nu va ingrijorati daca nu aveti lapte imediat dupa nastere ! Lactatia se instaleaza la 3 – 5 zile dupa nastere, compozitia sa se modifica in timp si cantitatea creste progresiv. Secretia lactata se intretine prin evacuarea periodica a sanilor prin supt.

” Furia laptelui ”

- apare inaintea instalarii lactatiei, caracterizandu-se prin febra si fenomene inflamatorii la nivelul sanilor ( turgescenta, durere, angorjare ). Poate dura 3 – 4 zile si poate necesita administrarea de analgetice sau antipiretice.
Intervalele intre perioadele de alaptare nu trebuie sa depaseasca 4 ore, iar durata alaptarii este 10 minute pentru fiecare san. La cererea bebelusului, se poate alapta mai des. Igiena sanilor este de asemenea foarte importanta.
Daca apar fisuri si ragade mamelonare se contraindica alaptarea timp de 24 de ore, timp in care sanii vor fi goliti periodic prin muls artificial.
Daca sanii se angorjeaza se vor aplica compese reci si se va reduce aportul de lichide.
Oprirea lactatiei se face prin stoparea alaptatului si administrarea unor medicamente ( agonisti ai dopaminei ).

Imunizarea

In cazul unei incompatibilitati in sistemul Rh ( mama Rh negativ, copilul Rh pozitiv ), daca anticorpii anti D sunt abseni la mama, aceasta trebuie vaccinata. Se administreaza 300 micro grame imunoglobulina anti D cat mai repede dupa nastere, nu mai tarziu de 72 de ore. Se previn astfel complicatii grave ce pot aparea la sarcinile viitoare.

Read More

Lauzia – partea 2

Depresia dupa nastere

La scurt timp dupa nastere, de la bucuria de a-si vedea pentru prima data bebelusul, proaspata mamica poate cadea in depresie, fiind cuprinsa de diverse temeri si ganduri pesimiste, adesea nemotivate.
In literatura psihiatrica, depresia din postpartum este un diagnostic distinct. Acesta stare poate dura de la 2 – 3 zile pana la mai mult de 10 zile.

Ea este conditionata de mai multi factori:

- labilitatea psihica consecutiva sarcinii si nasterii;
- scaderea masiva a hormonilor sexuali feminini ( estrogen si progesteron ) imediat dupa nastere;
- modificarile fiziologice prin care trece organismul lauzei;
- lipsa somnului si oboseala;
- teama mamei ca nu va fi in stare sa-si ingrijeasca copilul;

Ce puteti face ?

- cereti ajutorul familiei si prietenilor pentru ingrijirea nou-nascutului; nu incercati sa faceti dumneavoastra totul ! Incercati sa va odihniti atunci cand copilul doarme !
- este important sa faceti plimbari in fiecare zi, sa va intalniti cu prietenii, sa impartasiti experienta si cu alte mamici. Petreceti mai mult tip cu partenerul de viata !
- daca starea de depresie continua consultati medicul !

Reaparitia menstruatiei

Menstruatia reapare cel mai devreme la 4 – 5 saptamani, la femeile care nu alapteaza, insa ovulatia se poate instala chiar mai devreme, existand riscul sa se produca o noua sarcina.
Femeile care alpteaza sunt protejate de o noua sarcina mai mult timp; ciclurile ovulatorii si menstruale se pot relua dupa 6 – 7 luni, dar aceasta nu constituie o regula.

Reluarea activitatii sexuale

Repausul sexual este indicat pe toata durata lauziei, permitand refarea si revenirea la normal a organelor genitale
( 6 – 8 saptamani ). Dupa aceasta perioada, contactul sexual este permis. Nu va impacientati daca observati o scadere a libidoului; aceasta poate fi consecinta stresului fizic si emotional, discomfortului psihic sau a grijei excesive pentru nou-nascut !
Daca la primul contact sexual dupa nastere aveti dureri, este bine sa mai asteptati o scurta perioda de timp pentru reluarea activitatii sexuale.

Semne de alarma

In mod normal dupa nastere nu ar trebui sa experimentati probleme de sanatate de orice fel. Totusi, este absolut necesar sa consultati medicul cat mai repede posibil daca aveti:
– sangerare vaginala;
- febra peste 38 grade Celsius;
- scurgere vaginala urat mirositoare;
- dureri abdominale severe;
- respiratie rapida sau greoaie;
- durere sau discomfort la urinat;
- semne de inflamatie la nivelul sanilor ( durere, roseata, angorjare );
- dureri perineale;
- scurgeri prulente la nivelul plagilor post operatie cezariana;

Read More

Lauzia – partea 1

Lauzia este acea perioada in care modificarile adaptive instalate in cursul sarcinii, in special cele ale aparatului reproducator, revin la normal, la starea de dinainte de sarcina. Lauzia incepe la 24 de ore dupa nastere si dureaza aproximativ 6 – 8 saptamani.
Unele mamici sa indragostesc imediat de bebelusul lor, altora ar putea sa le ia ceva mai mult timp.
Nu va ingrijorati daca nu dezvoltati de la inceput acele sentimente specifice si puternice pe care va asteptati sa le aveti – toate vin cu timpul!
Dragostea pentru copil va creste in intensitate pe masura ce il veti cunoaste mai bine. Imediat dupa nastere, proaspata mamica ar putea fi ingrijorata in ceea ce priveste calitatile ei de a fi o mamica buna. Dar foarte curand orice mama va deveni un adevarat expert in ingrijirea copilului ei.

Daca semnalati un disconfort…….

Dupa nastere va veti afla in continuare in ingrijirea si supravegherea obstetricianului.
Daca nasterea a decurs fara probleme, iar atat mama cat si bebelusul nu au probleme de sanatate, veti putea parasi maternitatea dupa 3 – 4 zile.

Lohiile

– reprezinta scurgeri vaginale ce apar dupa nastere, continand hematii, leucocite, plasma extravazata, lichid amniotic, resturi deciduale etc. Initial, in primele 2 – 3 zile sunt in cantitate mai mare, asemenatoare cu o menstruatie, dupa care aspectul lor se schimba ( devin mai albicioase ) si diminua cantitativ.

Durerile abdominale

– percepute ca niste contractii, se datoreaza involutiei uterine. Imediat dupa nastere fundul uterului se palpeaza la nivelul ombilicului, iar intreg uterul cantareste 1000 g. Ulterior inaltimea uterului scade cu aprximativ 1 – 1,5 cm in fiecare zi, pentru ca la sfarsitul perioadei de lauzie sa cantareasca 100g.

Disconfortul la urinat

- poate persista mai multe zile dupa nastere. Dupa o nastere normala lauza trebuie sa urineze dupa cca 4 ore. Daca nu poate sa o faca se suspicioneaza retentia de urina datorata traumatismului retrovezical din timpul nasterii si lauzei i se monteaza o sonda vaginala.

Constipatia

- poate fi evitata printr-un regim alimentar continand multe lichide, fructe, legume si cereale; se pot administra si purgative la indicatia medicului. De obicei, primul scaun apare la 24 – 48 de ore.

Hemoroizii

Hemoroizii aparuti in sarcina va pot supara si in luzie. Aplicati o punga cu gheata sau creme continand substante antiinflamatoare si analgezice; evitati constipatia !

Durerile lombare

- pot persista. Este recomandat sa adoptati o pozitie relaxanta in timpul alaptarii si sa nu ridicati greutati.

Alimentatia corecta

In primele doua saptamani dupa nastere veti slabi ca 8 – 10 kg. Dintre acestea primele 5 kg le veti pierde chiar la nastere o data cu extragerea fatului si involutia uterina.
Este foarte important sa nu va grabiti sa slabiti cu diverse regimuri si sa va alimentati corespunzator, in special daca alaptati ( nevoile energetice sunt mai mari ).
Se recomanda un surplus proteic si vitaminic in alimentatie. Lauza care a nascut pe cale vaginala se poate alimenta la 1 – 3 ore dupa nastere.

De evitat …….

Fumatul, deoarece scade productia laptelui si a vitaminei C. Prin intermediul laptelui, nicotina ajunge in organismul copilului, fiind daunatoare sanatatii acestuia.
Nu lasati pe nimeni sa fumeze in apropierea copilului sau in camera sa !

Alcoolul

Contrar vechilor opinii, consumul de alcool nu creste secretia lactata si este daunator pentru sugar.

Cofeina

Consumata in exces, se acumuleaza in organismul copilului hranit la san, cauzand tulburari de somn si iritabilitate.

Contactul

- cu persoane ce sufera de boli infectioase.

Medicamentele

- administrate fara sfatul medicului.

Read More

Vaginite – partea 4 – Vaginita atrofica

Vaginita atrofica este o afectiune a mucoasei vulvei si vaginului, cauzata de deficitul estrogenic.
Vaginita atrofica poate aparea la orice varsta, dar nu afecteaza toate femeile. Cel mai frecvent apare la femeile aflate la menopauza si la femeile a caror ovare nu produc estrogen. De asemenea, afecteaza femeile care alapteaza, care fac tratament cu medroxiprogesteron sau care sunt ovarectomizate (ovarele au fost extirpate chirurgical). Scaderea nivelului de estrogen poate determina modificari la nivelul mucoasei vulvare si vaginale, la fel ca si la nivelul mucoasei uretrale si vezicii urinare. Aceste modificari constau in subtierea mucoasei care astfel pot fi mai usor lezate.

Simptomatologie

Semnele si simptomele frecvente sunt :
- disfunctii urinare (poliurie, arsuri la urinat, senzatie imperioasa de mictiune, incontinenta urinara)
- dureri suprapubiene
- prurit (mancarimi) si/sau arsuri vulvare
- sangerari
- dispareunie (dureri la contactul sexual).

Diagnostic

Diagnosticul se stabileste de catre un medic ginecolog prin examinarea vulvei si vaginului femeii si prin recoltarea unei probe de secretie vaginale. Medicul va examina proba de secretie si va diagnostica vaginita atrofica daca va gasi semnele caracteristice acesteia.

Cauze

Vaginita atrofica este cauzata de nivelul seric scazut de estrogen. Scaderea nivelului de estrogen afecteaza diferit femeile, astfel ca nu toate femeile fac vaginita atrofica.

Tratament

Tratamentul poate include oricare din urmatoarele:
* Terapia de substitutie estrogenica – restabileste nivelul seric al estrogenului. Poate fi facuta in doua moduri :
- estrogeni orali (cu administrare per os) – se administreaza zilnic o tableta cu estrogen;
- plasturele transdermic – se aplica pe piele de 1-2 ori pe saptamana, de obicei in partea superioara a corpului, estrogenul fiind absorbit prin piele.
* In conditiile in care femeile nu sunt histerectomizate (nu le-a fost extirpat chirurgical uterul), li se recomanda terapia de substitutie progesteronica.
* Dieta bogata in fitoestrogeni. Fitoestrogenii (denumiti si izoflavone) sunt estrogeni vegetali. In unele cazuri, suplimentarea dietei cu alimente bogate in fitoestrogeni este eficienta. Sursele de fitoestrogeni sunt alimentele pe baza de soia.
* Substitutia estrogenica topica – se face cu preparate medicamentoase care se aplica la nivelul vaginului si vulvei. Este un alt mod de a restabili nivelul estrogenic la nivelul mucoasei vulvare si vaginale. Crema topica se aplica ca atare la nivelul vulvei si cu un aplicator special la nivelul vaginului. O alta recomandare a medicilor specialisti este de a folosi lubrifiante in timpul contactului sexual pentru a ameliora dispareunia.

Read More

Vaginite – partea 3 – Vaginita cu protozoare

Trichomoniaza este o boala cu transmitere sexuala cauzata de un parazit microscopic, numit Trichomonas vaginalis. Acest parazit se poate transmite in timpul raporturilor sexuale cu un partener infectat. La barbati, parazitul infecteaza de obicei tractul urinar, dar deseori nu provoaca simptome specifice. 70% dintre barbati se infecteaza de la femeia care prezinta boala dupa o singura expunere. La femei, infectia se dezvolta in general la nivelul vaginului.

Simptomatologie

Boala poate fi frecvent asimptomatica. Simptomatologia obisnuita include:
- secretie purulenta profuza, cu miros fetid si care se poate insoti de prurit vulvar ;
- eritem vaginal neregulat (la pacientele cu concentratii mari de parazit)
PH- ul secretiei vaginale este > 5.0, iar examenul microscopic al secretiei vaginale evidentiaza paraziti mobili si un numar crescut de leucocite.
Celule clue apar daca se asociaza vaginita nespecifica.
Testul whiff poate fi de asemenea pozitiv.
Aceleasi complicatii care insotesc vaginita nespecifica pot aparea in cazul trichomoniazei vaginale.
Femeile care prezinta aceasta complicatie trebuie testate si pentru alte boli cu transmitere sexuala.

Tratament

Metronidazolul este antibioticul de electie. Se administreaza pe cale orala, in doza unica de 2g sau regimul cu 500 mg de 2x/zi timp de 7 zile.
Metronidazolul gel este ineficient.
Femeile care nu raspund la terapia initiala pot repeta tratamentul folosind
aceeasi schema; in caz ca aceasta este ineficienta se impune administrarea
zilnica a unei doze de 2g timp de 3-5 zile.
Pacientele care nu raspund la tratamentul repetat cu metronidazol si la care posibilitatea reinfectiei a fost exclusa trebuie sa li se efectueze antibiograma cu determinarea sensibilitatii parazitului la metronidazol.
Tratarea partenerului sexual este obligatorie !

Read More

Vaginite – partea 2 – Vaginita bacteriana

La nivelul vaginului traiesc in echilibru mai multe tipuri de bacterii. Inmultirea excesiva a unei bacterii poate duce la o infectie vaginala, denumita vaginita bacteriana. In trecut, era numita vaginita Haemophilus non-specifica sau vaginita Gardenerella.

Simptomele sunt variate si pot include:

- un miros vaginal neplacut, anormal care adesea se intensifica dupa actul sexual ;
- o cantitate crescuta de secretie laptoasa, gri-albicioasa .
Nu sunt frecvente simptome ca : pruritul (mancarime), senzatia de arsura sau iritatia, dar pot apare pana la 1/3 din femeile cu vaginita bacteriana. Unele femei pot fi complet asimptomatice.

Cauze de aparitie

Cauza exacta este necunoscuta. Se pare ca vaginita bacteriana apare mai frecvent la femeile care prezinta contacte sexuale regulate. Nu se transmite de la un partener la celalalt, ca in cazul Chlamydiei sau Gonoreei. De asemenea, a fost evidentiata si la femei care nu au intretinut relatii sexuale.

Factori de risc

Unele studii au aratat un risc crescut pentru:
- infectie pelvina
- travaliu prematur in sarcina
- nastere pe cale naturala (vaginala) sau prin sectiune cezariana, precum si alte interventii ginecologice

Diagnostic

Vaginita bacteriana poate fi diagnosticata doar de catre un medic. Pentru a stabili un diagnostic corect este nevoie de un examen microscopic al secretiei vaginale (o proba recoltata din secretia vaginala este examinata la microscop). Deoarece si alte infectii vaginale pot produce simptome asemanatoare celor din vaginita bacteriana trebuie consultat un medic specialist.

Tratament

Pentru tratamentul vaginitei bacteriene se utilizeaza antibiotice care pot fi prescrise sub urmatoarele forme:
- tablete administrate oral ;
- gel sau crema care se aplica in interiorul vaginului.
Medicatia poate fi prescrisa doar de catre un medic specialist (ginecolog). Produsele tipizate cum ar fi cremele, spray-urile sau spalaturile nu sunt de folos.
Spalaturile pot distruge echilibrul bacterian normal sau pot produce alte probleme. De obicei, partenerii sexuali nu sunt tratati. Se recomanda si tratamentul partenerului sexual atunci cand femeia prezinta infectii repetate. Este cel mai bine ca pacienta sa evite contactul sexual in timpul tratamentului. In cazul in care exista totusi un contact sexual, partenerul ar trebui sa foloseasca un prezervativ.

Read More

Vaginite – partea 1- Vaginita micotica ( Candidoza )

Vaginita este o infectie si/sau o inflamatie a vaginului. Vaginita este o boala comuna care afecteaza milioane de femei anual.
Cele mai frecvente  tipuri de vaginite sunt :
- Vaginita bacteriana;
- Vaginita micotica (candidoza vaginala);
- Vaginita cu Trichomonas.

 

 

Care sunt simptomele vaginitei ?

- Scurgere anormala sau in cantitati mari;
- Mancarimi;
- Miros neplacut;
- Iritatii ;
- Urinari dureroase ;
- Sangerari vaginale.
Atunci cand suferiti de vaginita puteti sa aveti cateva sau toate simptomele enumerate mai sus.
Daca aveti oricare dintre aceste simptome adresati-va medicului specialist !

Cauzele de aparitie a vaginitelor

Vaginita are cauze multipe. Poate rezulta din infectii bacteriene , fungice, cu protozoare, dermatite de contact sau chiar reactii alergice.
Dintre cele enumerate mai sus, vaginita cu Trichomonas este singura care se transmite sexual.
Diferenta intre tipurile de vaginite :
- Vaginite bacteriene - apar cand flora vaginala normala este atacata de bacterii daunatoare. Vaginitele bacteriene sunt formele de vaginite cel mai des intalnite;
- Vaginite fungice ( candidoze ) - determinate de ciuperci, reprezentand al doilea tip de vaginite ca incidenta;
- Vaginita cu protozoare ( Trichomonas ) este o boala venerica (se transmite sexual) fiind a treia ca incidenta .

Vaginita micotica – Candidoza

Candidoza vaginala este una dintre cele mai frecvente probleme genitale cu care femeile se confrunta, fiind prezenta cel putin o data in viata fiecarei femei.
Aceasta boala se produce datorita agresiunii la nivelul mucoasei vulvovaginale a unei ciuperci numite Candida Albicans.
Aceasta ciuperca se poate localiza la nivelul gatului, gurii, tractului intestinal, vaginului, dar in cantitati mici, fiind tinuta sub control de bacteriile aflate in organismul uman in mod natural (Lactobacillus acidophilus, B. bifidum, Lactobacillus bulgaricus, S. thermophilus si L. salivarius).
Infectiile cu Candida Albicans apar la femei din cauza hormonului feminin numit progesteron. Progesteronul creste cantitatea de glicogen din mucoasa vaginala, un mediu ideal de dezvoltare a candidei datorita Ph – ului acid. Nivelul de progesteron creste considerabil in timpul sarcinii.
Peste 75% din femei sufera de aceasta afectiune si in multe cazuri nu este usor de vindecat.
De asemenea si barbatii pot avea aceasta afectiune, insa de cele mai multe ori la ei nu este simptomatica.

Cauzele care determina aparitia candidozei vaginale

Cauzele sunt multiple si difera de la o femeie la alta, de la un organism la altul.
Cele mai frecvente cauze implicate in aparitia candidozei sunt:
- scaderea imunitatii organismului: anemie, raceli frecvente, o infectie cronica sau acuta, diabet netratat etc.;
- administrarea de antibiotice cu spectru larg care afecteaza si flora vaginala, producand un dezechilibru ce se manifesta printr-o candidoza;
- actul sexual neprotejat. Avand in vedere ca aceasta boala poate sa apara si la barbati, prin intermediul unui contact sexual neprotejat femeile se pot infecta;
- anumite dezechilibre psihice, in special depresia sau anxietatea, pot favoriza aparitia candidozei prin afectarea imunitatii organismului;
- persoanele cu imunosupresie (la care sistemul imun are un nivel de activitate foarte scazut), cu boli care afecteaza direct sau indirect sistemul imunitar, cum ar fi SIDA, cele care fac tratament cu citostatice, persoanele tratate cu corticosteroizi etc.;
- dietele bogate in carbohidrati (paine, cartofi, pizza, paste) si zahar (miere, sirop de artar, zahar, fructoza, sirop de porumb), produse alimentare pe baza de drojdie (paine lasata la fermentat, vitamina B in stare naturala, fructe uscate, pepeni, fructe congelate sau conservate), bauturi (vinul si berea) sau produse alimentare fermentate sau dezvoltate la umezeala (ciuperci, branza, sos de soia, smantana, lapte batut, otet, mustar, sos picant de rosii sau ciuperci, condimente si mirodenii);
- transformari hormonale – datorate pilulelor contraceptive, menstruatiei, sarcinii, nasterii;
- purtarea pantalonilor stramti si a lenjeriei sintetice;
- toaleta vaginala inadecvata – sapunuri dure, spalarea zonei genitale din spate in fata (zona anala contine foarte multe bacterii cu potential patogen si tocmai de aceea este indicat ca igena la nivel local sa se faca din fata in spate). De asemenea, spalaturile vaginale dese nu sunt indicate fiindca predispun la aparitia tulburarilor florei vaginale. In general este indicat un dus vaginal cu bicarbonat medical luat de la farmacii.

Simptomele candidozei vaginale

- scurgere alba, branzoasa si abundenta;
- usturime si mancarime vaginala;
- sindrom premenstrual agravat;
- usturime la urinare;
- urinari frecvente;
- infectii ale vezicii urinare;
- arsuri in timpul contactului sexual;
Exista si cazuri cand candidoza nu provoaca niciun fel de neplaceri si este depistata intamplator in urma unui control ginecologic.

Simptomele candidozei la barbati :

- inflamatia penisului;
- scurgeri uretrale;
- mancarime si eventual inrosire la nivelul penisului;
In trei sferturi din cazuri barbatul nu este afectat si nu are nevoie, in general, de tratament, dar aceasta hotarare o poate lua numai medicul.
Atentie !!! Daca nivelul de activitate al sistemului imunitar este foarte scazut candidoza se poate generaliza la nivelul intregului organism si apar simptome ca: oboseala, ameteala, dezorientare, lipsa puterii de concentrare, schimbarea dispozitiei, dureri de cap, depresie, dureri de urechi, tuse, surditate, lacrimare sau senzatie de arsura la nivelul ochilor, dureri musculare, iritabilitate, pofta de dulciuri, eczema, psoriazis, multiple alergii, infectii fungice, sensibilitate crescuta la alimente si substante chimice

Tratament

De multe ori aceasta afectiune nu este usor de tratat. Unele femei au frecvente recidive, altele nu raspund la tratament etc. Tratamentul poate dura, dupa caz, chiar luni de zile. Redobandirea stabilitatii echilibrului florei vaginale poate reprezenta un proces de lunga durata si, chiar daca pe moment va simtiti bine, veti observa ca daca renuntati la tratament candidoza recidiveaza.
In general tratamentul pentru candidoza consta in administrarea unor ovule ce contin antibiotice/antifungice specifice pentru germenii care au iesit la analiza secretiilor . Se pot administra antimicotice si oral, pentru un tratament mai intens.
Impotriva candidozei exista multe preparate antimicotice sub forma de ovule, gel, creme cu aplicare locala, spuma, capsule cu gelatina etc. Tratamentul adecvat va fi prescris numai de un medic ginecolog. Este posibil ca tratamentul local sa fie completat cu pastile ce se administreaza pe cale orala.
La inceputul tratamentului pacientelor li se recomanda si dusuri vaginale cu bicarbonat medical si ceaiuri (de galbenele de ex.) care au rolul de a reduce senzatiile de mancarime si usturime.
In cazul in care trebuie tratat si partenerul, terapia consta in creme, unguente si pastile administrate pe cale orala.

Profilaxie

- Evitati folosirea tampoanelor interne la menstruatie !
- Nu faceti dusuri vaginale mai des decat o data pe saptamana, spalaturile dese accelereaza descuamarea mucoasei vaginale si totodata “spala” flora cu rol protector ! Este bine sa faceti dus, dar nu intravaginal;
- Spalarea organelor genitale externe se face din fata in spate pentru a evita contaminarea cu bacterii din zona anala. Aceleasi miscari sunt indicate si la toaleta;
- Nu incercati diete drastice care va pot scadea imunitatea !
- Cand urmati un tratament cu antibiotice asociati-l si cu o metoda de protectie pentru flora vaginala, astfel veti evita candidoza !
- Nu purtati pantaloni stramti sau lenjerie intima din materiale sintetice !
- Nu folositi orice produs existent pe piata pentru igiena intima, mai bine intrebati ginecologul ce va recomanda !

Articol scris de: 
Dr. Chirila Roxana
Medic Specialist Obstetrica – Ginecologie

Read More

HIV – virusul imunodeficientei umane / SIDA – Sindromul imunodeficientei dobandite

Cauze

Este o infectie virala care ataca si distruge sistemul imunitar al organismului, deschizand calea unor infectii oportuniste. Infectiile oportuniste sunt acele infectii pe care un sistem imunitar sanatos ar putea sa le tina sub control. In cazul unui sistem imunitar slabit, efectul negativ al acestor infectii este foarte mare. In cazul infectiei cu virusul imunodeficientei umane (HIV), sistemul imunitar este compromis, iar aceste infectii oportuniste au un impact devastator asupra organismului.
In momentul declansarii, fiecare afectiune are anumite semne si simptome ce o caracterizeaza. Totalitatea semnelor si a simptomelor poarta numele de sindrom.
SIDA este stadiul in care apar semnele si simptomele diferitelor infectii oportuniste care incep sa distruga organismul lipsit de aparare.
SIDA este un sindrom: sindromul imunodeficientei umane dobandite.

Transmitere

Virusul imunodeficientei umane (HIV) se transmite. SIDA nu se transmite.
SIDA reprezinta un stadiu.
HIV (virusul imunodeficientei umane) poate fi prezent, in diferite concentratii, in lichidele biologice – sange, sperma, secretii vaginale si uretrale, lapte matern, lacrimi, urina, materii fecale (care contin sange), secretii nazale, saliva. Pentru a se reproduce, virusul imunodeficientei umane (HIV) trebuie sa patrunda intr-o celula a organismului. Virusul patrunde in organism prin contactul fluidelor infectate cu mucoasele organismului sau cu rani sau ulceratii. Modalitatile de transmitere sunt: contactul sexual neprotejat, transfuzii de sange si derivate de sange precum si de la mama infectata la fat, in timpul sarcinii, al nasterii si al alaptarii. Probabilitatea infectarii este cu atat mai mare cu cat exista “porti de intrare” – leziuni ale pielii sau ale mucoaselor – care sa faciliteze trecerea virusului de la o persoana la alta. In termeni medicali aceste “porti de intrare” sunt numite “solutii de continuitate”. Pielea intacta constituie o bariera naturala, o picatura de sange, secretie vaginala sau sperma infectate neconstituind un risc.
Transmiterea pe cale sexuala este cea mai frecventa modalitate de raspandire a infectiei. Toate practicile sexuale neprotejate sunt potential infectante : vaginala, anala, orala:
• raportul homosexual sau heterosexual anal cu o persoana infectata implica cea mai mare probabilitate de infectare (statisticile arata ca este de 5 ori mai mare decat contactul vaginal), deoarece zona anala este sensibila, iar leziunile pot apare foarte usor ;
• studiile arata ca raporturile heterosexuale vaginale au o probabilitate de transmitere diferita, in functie de sexul persoanei infectate : de la barbat la femeie de 20 % si de la femeie la barbat de 10 % ;
• cu toate ca in cazul sexului oral probabilitatea de infectare este mult mai scazuta decat in cazul sexului anal sau vaginal, el reprezinta un risc ce nu trebuie trecut cu vederea.
In cazul felatiei, ejacularea in gura si inghitirea spermei creste probabilitatea de contaminare ;
• sarutul, in general, nu constituie o cale de transmitere a virusului imunodeficientei umane (HIV) – cantitatea de virus din saliva este insuficienta pentru a putea infecta. Totusi exista riscul transmiterii virusului in anumite conditii : sarutul umed, pasional, poate provoca leziuni prin muscaturi ale buzelor sau limbii. Prezenta sangelui in saliva face ca aceasta sa devina contagioasa. In aceste situatii, virusul imunodeficientei umane (HIV) poate fi transmis prin sarut.
Ca si in cazul celorlaltor infectii cu transmitere sexuala, probabilitatea transmiterii infectiei cu virusul imunodeficientei umane (HIV) este cu atat mai mare cu cat numarul de parteneri sexuali este mai mare si cu cat conduita preventiva este mai scazuta.
Transmiterea prin sange infectat cu HIV presupune :
• transfuzii de sange sau produse de sange necontrolate, contactul involuntar cu sangele altei persoane;
• injectii cu ace si seringi reutilizate fara a fi, in prealabil, sterilizate.
• interventii de orice fel cu instrumente taioase sau care inteapa si care sunt murdarite de sange provenind de la o persaona infectata cu HIV.
Transmiterea de la mama la copil, numita transmitere “perinatala”, poate avea loc in timpul sarcinii prin strabaterea de catre virus, in timpul sarcinii, a placentei, in timpul nasterii sau prin alaptare.
Virusul imunodeficientei umane (HIV) nu se transmite prin : aer (respiratie, tuse, stranut), atingere, pupaturi (sarut “uscat”), imbratisare, alimente, apa, bai sau wc-uri publice, stranduri, intepaturi de tantari sau alte insecte, folosirea in comun a rechizitelor, jucariilor, tacamurilor si veselei.
Chiar daca virusul imunodeficientei umane (HIV) este prezent in saliva, urina, secretii nazale, lacrimi, fecale, cantitatea este insuficienta pentru a putea infecta. Virusul imunodeficientei umane (HIV) nu se transmite prin saliva, urina, secretii nazale, lacrimi, fecale, daca acestea nu contin sange.
Prezenta intr-o colectivitate a unei persoane seropozitive nu constituie un pericol pentru persoanele sanatoase atat timp cat nu exista conditiile de transmitere a infectiei.
Este dovedit faptul ca pisicile, cainii sau pasarile de apartament nu pot fi infectate cu virusul imunodeficientei umane (HIV), deci nu pot transmite acest virus. Este posibil sa fi auzit de “SIDA pisicii” – este vorba despre un virus asemanator, Feline Immunodeficiency Virus -FIV(virusul imunodeficientei feline) care, la feline, are consecinte asemanatoare infectiei HIV la oameni, dar care NU poate traversa “bariera speciilor”, aceasta semnificand faptul ca omul NU poate fi infectat de acest virus.
Si nu trebuie sa crezi ca HIV face vreo diferenta atunci cand infecteaza. Infecteaza deopotriva homosexuali si heterosexuali, albi, galbeni si negri, bogati si saraci, cu studii superioare sau cu 4 clase, barbati si femei, tineri si batrani. Indiferent de rasa, religie si statut, daca nu esti atent si protejat, esti o posibila victima. HIV nu afecteaza numai homosexualii, consumatorii de droguri injectabile sau saracii, HIV afecteaza in primul rand neatentii si neprotejatii.

Manifestari

Dupa infectare, in sangele persoanei infectate, incep sa apara anticorpi specifici anti-HIV. Aceasta este seroconversia. Seroconversia nu se produce imediat dupa contactul dintre virus si sistemul imunitar. In cazul virusului imunodeficientei umane (HIV), pentru un sistem imunitar sanatos, aparitia anticorpilor necesita 4 – 8 – 12 saptamani din momentul infectarii. Daca sistemul imunitar este slabit de alte boli sau afectiuni (de ex. diabet, cancer, etc), perioada in care el va produce anticorpii va fi mai indelungata, de aproximativ 3 – 6 luni.
In orice infectie poate exista o perioada de timp in care, desi infectia exista, ea nu poate fi detectata prin teste specifice de laborator. Perioada de timp in care infectia exista in organism, dar numarul anticorpilor (titrul) este prea mic pentru a fi detectat se numeste fereastra imunologica.

Evolutie si complicatii

In cazul infectarii cu virusul imunodeficientei umane (HIV), perioada de incubatie poate fi foarte lunga si foarte variabila, in functie de multi factori (starea sanatatii persoanei infectate, comportamentul ei, igiena, alimentatia, etc) – intre 2 luni si 5 ani. In tot acest timp virusul imunodeficientei umane (HIV) este prezent in fluidele corpului (sperma, sange, secretii) si poate fi transmis.
Timpul mediu scurs intre momentul infectiei cu HIV si stadiul SIDA este de 10 ani – incepand de la cateva luni si mai mult de 12 ani. Specialistii considera ca 80 – 90 % dintre cei infectati cu HIV vor muri in urmatorii 2 ani din momentul declansarii simptomelor.
Se cunosc mai multe stadii in evolutia infectiei, dar diferentierea lor nu este foarte neta si s-ar putea ca persoana infectata sa nu le parcurga, obligatoriu, succesiv, pe toate:
• stadiul I : lipsita de simptomatologie sau cu simptome ce pot fi intalnite si in alte afectiuni infectioase sau neinfectioase : dureri de cap, dureri musculare si articulare, febra, greturi, scaderea poftei de mancare, umflarea ganglionilor (simetrica) ;
• stadiul II : asimptomatica, cu exceptia umflarii ganglionilor ;
• stadiul III : apar simptome ce reflecta prezenta unor infectii fara gravitate : dureri de cap, febra, transpiratii nocturne, oboseala cronica, diaree, afectiuni ale pielii, leziuni ale mucoasei bucale ;
• stadiul IV : simptomatica – boli gastrointestinale, boli pulmonare, boli neurologice ;
• stadiul V : pierdere in greutate, debilitate pronuntata, afectarea sistemului nervos central.
In stadiile primare pot apare, de asemenea, tulburari de vorbire, de memorie, ameteli, apatie, stari de anxietate.
In cazul infectiei cu virusul imunodeficientei umane (HIV) nu exista semne caracteristice. Daca acestea ar apare v-ati putea feri de persoanele infectate numai studiindu-le cu privirea.
In momentul in care apar, semnele si simptomele sunt ale infectiilor oportuniste care afecteaza organismul. Singurul lucru cert in cazul infectiei cu HIV sunt anticorpii depistati la testul HIV.

Diagnostic

Testul HIV, testul de laborator, pune in evidenta infectia in mod indirect, nu prin evidentierea virusului din organism, ci prin evidentierea anticorpilor specifici anti-HIV, ce sunt produsi de sistemul imunitar ca raspuns la infectie.

Tratament

Tratamentul este complex si urmareste atat imbunatatirea starii de sanatate, cat si mentinerea ei : medicamente cu actiune directa asupra virusului (antiretrovirale), medicamente cu actiune asupra eventualelor infectii oportuniste ce ar putea slabi sistemul imunitar, mentinerea starii psihice si eliminarea stress-ului (presopunctura, acupunctura, terapii ajutatoare, meditatie), regim alimentar si igiena corecte.
Acest tratament se face numai sub supraveghere medicala si este gratuit.

Prevenire si protejare

Prezervativul, prezervativul si iar prezervativul!
Foloseste prezervativul pentru fiecare contact sexual!
Ai grija cum folosesti prezervativul!
Nu uita de conduita preventiva, ai grija cu cine “umbli”, limiteaza-ti numarul de parteneri sexuali, incearca sa afli cat mai multe despre trecutul partenerului!
Atentie la folosirea obiectelor taioase sau intepatoare! Foloseste numai seringi de unica folosinta si numai o singura data … si fii cu ochii-n patru!

Read More

Mononucleoza Epstein Barr Virus – boala sarutului

Mononucleoza se mai numeste “boala sarutului” si este o infectie virala produsa de virusul Epstein Barr, (EBV) virus din familia virusilor herpetici (herpesului).

Transmitere

Cea mai frecventa modalitate de transmitere este sarutul pasional Virusul se gaseste in concentratii mari in saliva si prin sarutul pasional, cu schimb de saliva, se poate transmite.dar si prin folosirea in comun a tacamurilor, schimb de susete sau alte jucarii pe care copii le baga in gura … si in general a tot ceea ce reprezinta o posibilitate de a intra in contact cu saliva.
S-a demonstrat ca se poate transmite si prin tuse si stranut dar cazurile sunt rare.
Mononucleoza infectioasa este mai frecventa la tinerii intre 15 si 35 de ani. Se apreciaza ca 10 % dintre tineri sunt afectati de aceasta boala. Si copiii se pot infecta, dar de cele mai multe ori aceasta infectie este confundata cu alte afectiuni minore ale copilariei.
Boala se dezvolta in special la persoanele cu un sistem imunitar slabit, cu stil de viata dezechilibrat, stresant, persoane depresive, pesimiste.

Manifestari

Manifestarile sunt cele ale unei banale infectii respiratorie :
- stare de febra;
- oboseala;
- faringita (afectiunea faringelui si a amigdalelor);
- dureri de cap;
- dureri musculare;
- marirea ganglionilor limfatici (adenopatie) in special in zona gatului dar si inghinal (zona genitala),
- dificultati de respiratie;

Simptomatologie

Perioada de incubatie a agentului patogen este cuprinsa intre 30 si 45 de zile.
Febra si durerea de gat dureaza de obicei 1 – 2 saptamani. Celelalte simptomelor dureaza intre 2 – 4 saptamani, dupa care, progresiv, dispar. Starea de oboseala, ganglionii umflati (adenopatia) si posibila dimensiune marita a splinei (splenomegalia) mai pot dura alte cateva saptamani dupa disparitia celorlalte simptome. Uneori, starea de oboseala poate fi resimtita o perioada si mai lunga de timp – poate chiar luni dupa infectie.
Desi virusul ramane in organism toata viata, de cele mai multe ori mononucleoza nu reprezinta un pericol. Majoritatea persoanelor sunt expuse virusului Epstein Barr pana la 35 de ani iar organismul lor produce anticorpi. In acest fel se creeaza imunitate – persoanele care au avut infectia devin imune si nu vor mai face niciodata mononucleoza, dar raman purtatoare – virusul poate reaparea periodic in saliva.
In rare cazuri, mononucleoza poate avea si complicatii. Principala complicatie este splenomegalia – marirea dimensiunii splinei, afectiune care poate merge pana la ruptura splinei. In acest caz, manifestarile sunt dureri puternice in partea stanga, ameteli, tahicardie (ritm cardiac rapid), tulburari de respiratie si manifestari hemoragice.

Diagnostic

Diagnosticul initial poate fi pus pe baza simptomelor – febra, faringita, ganglioni umflati. Dar aceste simptome pot apare si in cazul altor afectiuni si uneori chiar este posibil sa existe si alte afectiuni cu aceleasi manifestari, concomitent cu mononucleoza. De aceea, pentru confirmare, sunt necesare si analize de sange.

Tratament

Nu exista nici un fel de tratament contra virusului Epstein Barr dar in perioada bolii se recomanda repaus la pat, consum crescut de lichide, alimentatie usoara, bogata in vitamine, si o serie de medicamente pentru calmarea durerilor de gat, de cap sau pentru normalizarea temperaturii corpului.

Profilaxie

Evitarea oricarei modalitati de contact contact cu saliva …
Pe perioada bolii trebuie evitat orice fel de posibilitate de a transmite infectia…

Read More

Metode de diagnostic prenatal – Amniocenteza

Reprezinta un test invaziv de prelevare a unei cantitati de 15-20 ml de lichid amniotic din jurul fatului; ulterior sunt examinate celulele fetale prezente in lichidul amniotic. Este bine de stiut ca celulele fetale din lichidul amniotic au acelasi numar de cromozomi ca si celulele de la nivelul fatului.
Manevra se realizeaza sub monitorizare ecografica si implica aspirarea cu ajutorul unui ac de punctie, care strabate abdomenul pana la nivelul uterului.
Lichidul amniotic prelevat este refacut in cateva ore!
Procedura dureaza cateva minute (5-10 minute), iar la sfarsitul ei se verifica inima fatului.
In general, amniocenteza se efectueaza intre 16 si 18 saptamani de gestatie (maximum 20 saptamani).
Rezultatele sunt gata in 2-3 saptamani daca se analizeaza cariotipul fetal (analiza tuturor cromozomilor) sau in 2-3 zile daca se efectueaza testul rapid. Acesta din urma nu analizeaza toti cromozomii, ci doar o parte din ei, putand detecta cu o acuratete destul de mare (99%) anomalii cromozomiale precum sindromul Down.
Riscul de avort dupa punctie este de 1%.
In general, pentru efectuarea amniocentezei este suficienta spitalizarea de o zi, pacienta ramanand in spital doar 1-2 ore dupa punctie.
Pentru mama cu Rh negativ cu anticorpi antiD absenti se efectueaza vaccinare antiD dupa amniocenteza.
Durerile de la locul punctiei cedeaza de obicei la analgetice.
Daca dupa amniocenteza pacienta prezinta unul sau mai multe din urmatoarele simptome: dureri importante, sangerare vaginala, pierdere de lichid amniotic, febra aceasta trebuie sa se prezinte cat mai repede la spital.
Pentru obtinerea cariotipului fetal este necesara cultura celulelor din lichidul amniotic, fapt care duce la obtinerea rezultatelor intr-un timp de 2-3 saptamani.
Rezultate preliminare pentru trisomiile 13, 18, 21 sunt disponibile in 72 ore daca se efectueaza si un test „rapid” (FISH sau QF-PCR), teste care nu necesita culturi celulare.
In cazul unui rezultat anormal medicul va va furniza informatii despre manifestarile afectiunii diagnosticate la copil si despre modul in care aceste modificari afecteaza copilul. De asemenea, aceasta consiliere genetica are loc inainte ca Dv sa luati o decizie.
De retinut este faptul ca testele prenatale sunt o optiune a fiecarei familii si de aceea, daca nu doriti sa efectuati un test de diagnostic prenatal, dorinta Dv va fi respectata de catre medic!

Indicatiile diagnosticului citogenetic prenatal

1. varsta materna avansata (> 35 ani), datorita asocierii intre aceasta si ris
Screeningul serologic si ecografic nu identifica TOATE aneuploidiile asociate cu varsta materna avansata!
Un test de screening negativ nu e totdeauna suficient pentru „reassuring”!
Chiar cu imbunatatirea testelor de screening, varsta materna avansata va ramane un factor de risc si un motiv pentru amniocenteza, cel putin pentru un numar limitat de cazuri.
2. purtatorii unei translocatii balansate;
3. anomalii ecografice:
- restrictie de crestere intrauterina, cleft facial, atrezie duodenala
- scurtarea humerusului sau a femurului, pliu nucal crescut
- intestin hiperecogen, hidronefroza, oligoamnios sau polihidramnios
- hidrocefalie, ventriculomegalie, hernie diafragmatica
Un risc mic de aneuploidii il asociaza chisturile de plex coroid sau focusul intracardiac hiperecogen.
4. istoric de avorturi spontane recurente cu cariotip parental necunoscut
Este bine de stiut ca un avort spontan datorat unei anomalii cromozomiale nu creste riscul de trisomie pentru o sarcina ulterioara!
5. screening serologic cu risc crescut;
6. determinarea prenatala a sexului fetal pentru evidentierea unor anomalii legate de cromozomul X; pentru aceasta nu sunt suficiente testele rapide, FISH sau QF-PCR, fiind necesara analiza cariotipului.
7. diagnosticul prenatal molecular pentru o anomalie genetica pentru care exista istoric familial.
cul de trisomii autozomale.

Read More

Chistul ovarian funcţional

Chistul ovarian funcţional  apare cu o frecvenţă extrem de crescută în rândul femeilor, fiind rezultatul unei mici modificări a procesului de producere şi eliberare a ovulului, ca urmare a răspunsului greşit la impulsurile de la nivelul hipotalamusului. Chistul ovarian funcţional este anodin şi nu dezvoltă forme canceroase.

Ce este chistul ovarian funcţional

Chistul ovarian funcţional se dezvoltă în ovar şi intră în procesul natural de ovulaţie. Are aspectul unui sac de dimensiuni mici (1-2 cm) cu pereţi subţiri şi este plin cu un lichid limpede. În momentul în care chistul ovarian (chistul folicular) nu eliberează ovule, continuă să crească, ajungând la dimensiuni mai mari decât cel funcţional. Chistul ovarian este de fapt un folicul ovarian disfuncţional ca urmare a reacţiei necorespunzatoare la impulsurile date de hipotalamus şi hipofiză.

Chisturile ovariene funcţionale  sunt cauzele normale ale măririi ovarelor în perioada de ovulaţie şi pot apărea şi după eliberarea ovulului (acestea se închid şi se umplu cu lichid). Cele din urmă, se numesc chisturi ovariene luteale şi cauza apariţiei acestora este nedizolvarea completă a resturilor ovulelor foliculare (foliculul este cavitatea în care se dezvoltă ovulul).

Cauzele apariţiei chistului ovarian funcţional

Chistul ovarian funcţional este efectul unor mici modificări în procesul de producere şi de eliberare a ovulului. Acesta poate apărea la fiecare

ciclu menstrual, dar dispare de la sine după finalizarea acestuia sau în decurs de două luni.

Un ovar conţine de obicei mai bine de 150 000 de ovule, însă în perioada fertilă, unul singur se maturizează. Aşadar, chisturile ovariene sunt funcţionale atâta timp cât nu sunt mai mult de două concomitent, şi atâta timp cât dispar de la sine într-un interval foarte scurt.

Chistul ovarian luteal apare îndeosebi în timpul tratamentelor cu clomiphene citrate (utilizate pentru contracararea infertilităţii), însă dispar odată cu încetarea tratamentului.

Simptomele chistului ovarian funcţional

Chistul ovarian de obicei este asimptomatic, fiind depistat în timpul examinărilor ginecologice de rutină. Însă atunci când simptomele îşi fac simţită prezenţa, se manifestă prin:

·         Dureri pelvine cauzate fie de deformarea (răscuirea) chistului ovarian mărit, fie de ruperea acestuia;

·         Întârzieri ale menstruaţiei sau chiar amenoree;

·         Febră;

·         Greaţă şi vărsături;

·         Dureri în timpul micţiunii;

·         Sângerări vaginale.

Diagnostricarea chistului ovarian funcţional

Metodele de diagnosticare a chistului ovarian functional corespund cu cele utilizate în investigaţiile ginecologice de rutină. Acestea includ anamneza (istoricul afecţiunilor, a simptomelor, a ciclurilor menstruale), examenul pelvin. Dacă se va descoperi un chist ovarian în urma unei consultaţii de rutină, atunci se va apela la ecografia transvaginală pentru a putea stabili tipul chistului.

Este necesară şi o perioadă de expectativă, pentru că un chist ovarian funcţional trebuie să dispară de la sine după maxim două menstruaţii. Dacă se vor stabili modificări ale volumului acestuia în decurs de 6-7 săptămâni, atunci cu siguranţă este vorba de un chist ovarian malign.

Tratamentul chistului ovarian funcţional

Chisturile ovariene funcţionale sunt, în majoritatea cazurilor, asimptomatice şi anodine, şi nu necesită tratament. Însă atunci când este cazul, simptomele pot fi tratate prin fitoterapie.

Pentru prevenirea apariţiei altor chisturi ovariene, se recomandă tratamentul cu pilule contraceptive pe bază de hormoni care inhibă ovulaţia.

Prevenirea chistului ovarian funcţional

Apariţia chisturilor ovariene sunt în strânsă legătură cu ovulaţia. Astfel că prevenirea apariţiei acestora se realizează prin blocarea ovulaţiei fie prin tratamente hormonale, fie prin sarcină şi alăptare.

Read More

ERAD - electrorezecţia cu ansă diatermică

„ERAD reprezintă electrorezecţia cu ansă diatermică utilizată pentru a preleva o bucată de ţesut –biopsie- pentru a fi examinată atunci când se bănuieşte că în acel loc s-a dezvoltat un ţesut anormal. În funcţie de situaţia specifică, se foloseşte o ansă în formă de semicerc sau, în cazul electroconizaţiei, în formă de triunghi dreptunghic.”, a explicat pentru SănătateaTV, dr. Ciprian Cristescu, medic primar obstetrică-ginecologie la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. dr. Panait Sârbu” din Bucureşti.

Dacă este vorba de o rană pe colul uterin care nu se vindecă în urma unui tratament medicamentos,  se preia cu această ansă din interiorul colului ţesut şi se trimite la laborator pentru analize. Ansa utilizează curentul electric, taie şi cauterizează în acelaşi timp.

Etapele investigării

După depistarea unei anomalii a colului uterin la examenul cu valve, medicul prelevează secreţia în vederea testării bacteriologice.

Dacă rezultatul testării bacteriologice ridică suspiciuni de evoluţie spre o leziune precanceroasă sau chiar evidenţiază o leziune precanceroasă, medicul recomandă un examen colposcopic şi o testare ADN-HPV.

Dacă rezultatele ultimelor teste sunt nefavorabile, se trece la metodele intervenţioniste de recoltare şi tratament ERAD - electrorezecţie cu ansă diatermică - sau conizaţia, după caz.

Investigarea şi concluziile acesteia

„Trebuie subliniat că se apelează la ERAD - electrorezecţia cu ansă diatermică – în special în cazul în care femeia căreia i se efectuează recoltarea de ţesut îşi mai doreşte copii, procedura nefiind atât de invazivă. Cu o ansă în formă de semicerc se intervine în exocol în timp ce cu o ansă în formă de triunghi se intervine în endocol, procedură care se numeşte electroconizaţie”, explică dr. Ciprian Cristescu.

În ambele situaţii, fragmentul de col scos trebuie trimis la analiză histopatologică. În funcţie de diagnostic, trebuie stabilită conduita ulterioară de supraveghere şi tratament medical - imunostimulant sau chirurgical, până la o amputare de col. Dacă rezultatul investigaţiei este normal, femeia rămâne să se prezinte la un examen ginecologic din şase în şase luni.

Read More

Cauzele apariţiei dismenoreei

Dismenoreea afectează majoritatea femeilor aflate între perioada de pubertate şi menopauză, chiar dacă este vorba doar de situaţii particulare, izolate din viaţa lor, sau reprezintă o problemă constantă în preajma menstruaţiei lunare.

Ce este dismenoreea

Dismenoreea se defineşte prin menstruaţia însoţită de dureri acute. În majoritatea cazurilor, aceasta persistă în primele două zile de menstruaţie, şi se manifestă prin crampe la nivelul ovarelor sau a trompelor uterine şi resimţite la nivel abdominal, greaţă, cefalee, stări de oboseală chiar şi în absenţa eforturilor, schimbări bruşte ale dispoziţiilor, senzaţii de durere difuză la nivelul membrelor inferioare. Dismenoreea primară semnifică prezenţa durerilor menstruale de la menarhă (de la prima menstruaţie), iar dismenoreea secundară indică durerile care se instalează după o perioadă în care acestea au fost absente în perioadele de menstruaţie. Dismenoreea primară spastică se manifestă doar în primul an de la debutul primului ciclu menstrual prin dureri intermitente asemănătoare crampelor.

 

Cauzele dismenoreei

 

Cauzele dismenoreei primare sunt destul de incerte, însă etiologia celei secundare sunt destul de clare. Durerile menstruale sunt de obicei corelate cu anumite afecţiuni ale aparatului genital feminine. Acestea pot fi: anomalii la nivelul conformaţiei uterului (de multe ori sunt anomalii congenitale), tulburări hormonale sau psihice, tulburarea vascularizării uterine, secreţia crescută de prostaglandine, afecţiuni ovariene, infecţii genitale etc.

Anomaliile congenitale ale conformaţiei uterului (ex: stenoza cervicală) sunt cele formate încă din viaţa intrauterină. Orice deformare a structurii uterului poate crea blocaje ale fluxului menstrei. Efortul uterului de a elimina sângerările menstruale are ca rezultat instalarea dismenoreei.  

Alte cauze ale dismenoreei pot fi fibroamele uterine. Acestea sunt tumori benigne localizate la nivelul corpului uterin, cu aspectul unei formaţiuni dure şi apare ca urmare a proliferării ţesutului muscular uterin. Contracţiile musculare sunt afectate astfel, iar acest lucru poate produce dismenoreea în timpul menstruaţiei, însă nu este un efect general valabil, pentru că multe femei cu fibrom uterin nu sunt afectate de durerile menstruale.

Dismenoreea este adesea cauzată de infecţiile pelviene care produc o creştere a nivelului de prostaglandine (substanţele chimice generatoare de durere, localizate în uter) la un loc cu alte substanţe care pot provoca durere care se manifestă mai ales în perioadele de menstruaţie. Apariţia infecţiilor pelviene poate fi determinată şi de dispozitivele intrauterine care pot produce reacţii iritante la nivelul uterului.

 

Sintetizând, principalele cauze ale dismenoreei sunt:

• Anomaliile congenitale;
• Fibroamele uterine;
• Infecţiile pelviene;
• Îngustarea colului uterin;
• Dispozitivele intrauterine;
• Endometrioza.

Read More

Dismenoreea – tratament

Dismenoreea afectează majoritatea femeilor aflate între perioada de pubertate şi menopauză, chiar dacă este vorba doar de situaţii particulare, izolate din viaţa lor, sau reprezintă o problemă constantă în preajma menstruaţiei lunare. Aceasta îşi are remediile specifice în funcţie de particularităţile menstruaţiei sau de etiologia durerii menstruale.

 

Ce este dismenoreea

 

Dismenoreea (menstruaţia dureroasă) începe înainte de debutul ciclului menstrual şi persistă până după terminarea acestuia. Cauza durerii este necunoscută, dar probabil este legată de schimbările în secreţii din ţesutul endometrial ectopic, cu sângerarea aferentă. Dismenoreea primară semnifică prezenţa durerilor menstruale de la menarhă (de la prima menstruaţie), iar dismenoreea secundară indică durerile care se instalează după o perioadă în care acestea au fost absente în perioadele de menstruaţie. Dismenoreea primară spastică se manifestă doar în primul an de la debutul primului ciclu menstrual prin dureri intermitente asemănătoare crampelor. Durerea menstruală este adesea însoţită de senzaţii de durere difuză la nivelul membrelor inferioare, de schimbări bruşte de dispoziţie, dureri de cap, greaţă şi oboseală.

 

Tratamentul dismenoreei

 

Tratamentul dismenoreei cunoaşte o diversitate extrem de mare, de la fitoterapie, la terapie homeopată şi tratamente medicamentoase. Însă, alegerea tipului de tratament stă la latitudinea fiecărei femei în parte, în funcţie de prescripţiile medicale, cauzele depistate ale dismenoreei şi de eficacitatea dovedită a acestora, având în vedere particularităţile fiziologice ale ei. 

Există câteva metode de tratament a dismenoreei la care poate apela orice femeie cu resurse minime:

·         Exerciţiile fizice au un efect benefic asupra fluxului sanguin, astfel că durerile

menstruale vor scădea în intensitate.

·         Aplicarea unor comprese calde sau a unei sticle cu apă caldă se dovedeşte, de

asemenea, extrem de eficace în tratarea dismenoreei.

·         Băile calde (dar nu fierbinţi pentru că acestea pot genera hemoragii) îmbunătăţesc

semnificativ fluxul sanguin, aşa cum se întâmplă şi cu celelalte remedii care implică utilizarea căldurii.

·         Adoptarea poziţiei fetusului (întinsă pe o parte, cu genunchii strânşi la piept) scade

presiunea asupra spatelui

Însă dacă nu ne aflăm acasă şi nu putem adopta soluţiile de mai sus, avem alternativa medicamentelor cu efect calmant care pot fi achiziţionate fără prescripţie medicală. Acestea sunt antiinflamatoarele non-steroidiene cum ar fi ibuprofenul, aspirina sau naproxenul care reduc dismenoreea prin scăderea nivelului de prostaglandină, sau antialgicele şi paracetamolul. Atâta timp cât femeia care suferă de dismenoree nu are alergie la una din substanţele care intră în compoziţia medicamentelor, poate apela fără niciun risc la acestea, însă în doze mici.

 

Utilizarea fitoterapiei

 

Tratamentul dismenoreei poate fi constituit şi din utilizarea plantelor medicinale sub formă de infuzii (fitoterapie). Graţie naturii, alternativele sunt aici mult mai generoase.

·         Coada şoricelului joacă rolul de a reduce fluxul menstrual şi intensitatea durerilor;

·         Dracila are efect sedativ consumată sub formă de decoct;

·         Florile de muşeţel sub formă de infuzie acţionează extrem de rapid în calmarea durerilor

menstruale;

·         Salvia are rolul de a reduce abundenţa fluxului menstrual şi dismenoreea severă;

·         Traista ciobanului, consumată sub formă de infuzie, are aceleaşi indicaţii şi efecte ca

cele de mai sus.

Alte plante care au rol de reducere a spasmelor menstruale, a fluxului sanguin din timpul menstruaţiei şi a formelor grave de dismenoree, sunt: angelica, anasonul, cruciuliţa, conurile de hamei, levănţica etc.

În tratamentul dismenoreei de tip homeopatic se utilizează medicamente precum: borax (recomandat pentru scurgeri menstruale abundente), Aelladonna (reduce dismenoreele manifestate la nivelul bazinului mic), Actaea racemosa (pentru durerile mai intense care iradiază la nivelul bazinului şi menstre însoţite de cheaguri negre de sânge), Calcarea phosphorica (pentru ameliorarea menstruaţiilor intense şi a dismenoreelor resimţite în partea dorsală), China (recomandat pentru menstruaţii prelungite însoţite de cefaleee şi ameţeală), Graphites (menstruaţii întârziate, însoţite de senzaţii de mâncărime)

Dismenoreea ale cărei cauze sunt clar fiziologice nu au alt remediu decât tratarea cauzei. Fibroamele uterine sau polipii uterini care pot produce dureri menstruale, vor fi tratate pe cale chirurgicală.

Read More

Scurgerile vaginale şi cauzele secreţiilor vaginale anormale

Scurgerile vaginale sunt de cele mai multe ori parte din procesele fiziologice normale, însă o serie de factori şi afecţiuni prezente în organism pot determina modificări ale consistenţei şi aspectului acestora, iar în aceste cazuri este necesară intervenţia medicului.

 

Scurgeri vaginale normale versus scurgeri vaginale anormale

 

Scurgerea vaginală normală se numeşte leucoree şi are o consistenţă lăptoasă şi o culoare alb-tulbure, iar caracteristicile acesteia se modifică uşor în funcţie de factorii fiziologici. Aceasta are rolul de a curăţa vaginul şi de a-i menţine PH-ul la cotele normale. În afară de fazele ciclului menstrual, cand scurgerea vaginală îşi modifică aspectul şi fluxul în funcţie de acestea (în perioada de ovulaţie cantitatea secreţiilor vaginale produse sunt mult mai mari decât în altă perioadă deoarece vaginul îşi modifică nivelul de aciditate), mai există câţiva factori care pot influenţa modificările secreţiilor vaginale, cum ar fi: sarcina şi alăptarea, tratamentele hormonale, stresul, excitaţia sexuală, dieta alimentară, produsele destinate igienei intime, diabetul şi diferite produse medicamentoase. 

Secreţia vaginală anormală este de obicei mai lichefiată decât leucoreea sau are o consistenţă mai vâscoasă, chiar grunjoasă. Modificările se petrec şi la nivelul culorii secreţiei care poate fi gri-albicioasă sau alb-verzuie. Dacă scurgerea vaginală îndeplineşte aceste caracteristici, înseamnă că la mijloc se află o infecţie sau o cauză patologică.

Scurgerea vaginală anormală este însoţită şi de alte simptome specifice afecţiunii care generează modificările secreţiei, cum ar fi: pruritul (senzaţii de mâncărime), senzaţii de usturime la urinare, sângerări vaginale între menstruaţii.

 

Cauzele scurgerilor vaginale anormale

 

Cauzele scurgerilor vaginale anormale pot fi simple dereglări hormonale sau ale ciclului menstrual, diferite boli neinfecţioase, boli infecţioase cu transmitere sexuală:

·         Polipi cervicali

·         Dermatita vulvară

·         Cancerul vaginal apare ca urmare a înmulţirii celulelor anormale din mucoasa vaginului. Este o formă de cancer extrem de rară şi apare cu precădere la persoanele cu vârsta peste 60 de ani. Unul din simptomele acestuia este prezenţa unei secreţii vaginale cu aspect anormal şi produsă în cantităţi extrem de mari, însoţite de sângerări vaginale persistente între menstruaţii. Cancerul de col uterin este cauzat de cele mai multe oride virusul papilomei umane (HPV)

·         Cancer ovarian

·         Vaginita este o frecventă cauză a scurgerilor vaginale anormale, tradusă prin iritaţii sau inflimaţii ale vaginului. Există mai multe tipuri de vaginită, în funcţie de agentul cauzal: bacteriană, fungică, cu protozoare, atrofică;

·         Cervicita este inflamaţia colului uterin . De cele mai multe ori este cauzată de infectarea cu BTS (boli cu transmitere sexuală), precum gonoreea sau chlamydia. În tabloul simptomatic al acesteia intră scurgerile vaginale gri-gălbui, însoţite de dureri în timpul contactelor sexuale, sângerări vaginale etc.

·         Vaginoza bacteriană apare ca urmare a modficării florei bacteriene vaginale, prin scăderea numărului de lactobacili şi prin creşterea numărului de bacterii anaerobe şi gardnerela vaginalis. Cauzele vaginozei sunt: modificări hormonale, contactele sexuale neprotejate, diferite produse destinate igienei intime. Prezenţa unei infecţii cu transmitere sexuală în organism, atrage după sine apariţia vaginozei bacteriene;

·         Candidoza este o infecţie a mucoaselor de la nivelul organelor genitale provocată de o ciupercă numită Candida albicans (care de obicei se instalează în cantităţi mici în interiorul tubului digestiv şi în tractul genital). Prezenţa ciupercii în doze mai mari perturbă echilibrul bacterian de la nivelul organelor genitale, generând astfel infecţia. Condiţiile care favorizează infecţia sunt: contacte sexuale neprotejate, diabetul zaharat, nivelul crescut de estrogen, sistemul imunitar slăbit, consumul excesiv de alimente cu carbohidraţi. Simptomatologia candidozei include şi secreţiile vaginale anormale;

·         Trichomonaza este o boală cu transmitere sexuală produsă de un parazit numit trichomonas vaginalis, care, conform denumirii acestuia, are o predilecţie pentru zona vaginului şi infectează tractul urinar;

·         Gonoreea este o boală contagioasă produsă de gonococ care se transmite cu precădere pe cale sexuală şi care acţionează prin inflamarea căilor genito-urinare. Scurgerile vaginale specifice gonoreei pot fi lesne confundate cu secreţiile vaginale normale (leucoreea);

·         Negii genitali reprezintă o manifestare a infecţiei cu HPV (virusul papilomei umane) având aspectul unor leziuni cărnoase sub formă de ciorchine sau excrescenţe liniare. Apar în zona organelor genitale;

·         Menopauza implică modificări hormonale (scăderea nivelului de estrogeni) care, natural, determină apariţia unor scurgeri vaginale cu aspect anormal.

·         Oscilaţiile radicale ale nivelului de estrogen nu au efect doar asupra calităţii scurgerilor vaginale, ci pot determina şi apariţia diverselor afecţiuni sau inflamaţii, cum ar fi fibromul uterin care este direct dependent de nivelul estrogenului din organism.

Read More

11 semne ale unei sarcini gemelare

Sarcina gemelară este în mare parte o sarcină ca oricare alta. Tratamentele împotriva infertilităţii şi fertilizarea in vitro cresc probabilitatea de a avea o sarcină cu gemeni. Dacă mama sau bunica au născut gemeni atunci poţi purta o genă care cauzează eliberarea a mai mult decât unui singur ovul, ceea ce face să existe o probabilitate mai mare de a naşte gemeni. Cele mai comune 11 semne ale unei sarcini gemelare sunt indicate în continuare.

 

1. Niveluri ridicate de hormon hCG. La 10 zile dupa concepţie, embrionii secretă acest hormon care determină teste de sarcină pozitive. La sarcina gemelară acest hormon poate fi mai crescut, dar nu este obligatoriu.

2. Greţuri matinale excesive. 50% dintre gravide trec printr-o perioadă de greţuri. La sarcina gemelară, aceste simptome pot fi mai severe.

3. Oboseala excesivă. Cele mai multe gravide cu sarcină gemelară se plâng de acest simptom. Somnolenţa şi oboseala excesivă din primele 12 săptămâni de sarcină sunt explicate de faptul că organismul femeii trebuie să “muncească” mai mult să crească şi să hrănească doi sau mai mulţi bebeluşi.

4. Simptome comune de sarcină amplificate. Multe gravide au simptome mai intense decât într-o sarcină unică. Sânii pot fi mai sensibili, urinările mai dese. Senzaţia de foame poate fi permanentă. În al doilea trimestru de sarcină, respiraţia este mult mai dificilă pentru că sunt doi sau mai mulţi bebeluşi care apasă pe plămâni şi diafragmă. Picioarele se umflă mai devreme şi mai accentuat.

5. Creşterea în greutate. Variază de la gravidă la gravidă, dar este mai mare decât la sarcina unică. În primul trimestru de sarcină, creşterea în greutate este spectaculoasă şi poate fi primul semn de sarcină gemelară. Creşterea în greutate este, în medie, cu 6-8 kg mai mare decât în cazul sarcinii unice.

6. Uter de dimensiuni mai mari. Burtica şi uterul mămicilor de gemeni cresc mai mari decât la sarcina unică. De exemplu, mărimea uterului în săptămâna 32 la sarcina gemelară este aceeaşi cu a uterului în săptămâna 40 la sarcina unică.

7. Confirmarea ecografica. Orice semne şi simptome aţi avea, ecografia este cea care ne arată cu siguranţă dacă este vorba de mai mulţi bebeluşi.

8. Bătăile inimii. Un medic cu experienţă detectează cu uşurinţă bătăile diferite ale două sau mai multe inimioare. În lipsa experienţei în acest sens, zgomotele din fundal pot fi confundate cu bătăile unei a II-a inimioare.

9. Triplu test anormal. Triplul test evaluează riscul pentru anomalii congenitale. Unul dintre hormonii monitorizaţi este AFP. La sarcina gemelară acest hormon este mult crescut. În sarcinile unice, creşte doar în cazul anomaliilor congenitale.

10. Mişcări fetale mai devreme şi mai frecvente. Acest aspect este o controversă în lumea medicală. Unele studii arată că la sarcina gemelară, gravida simte mai devreme mişcările fetale. Unii ginecologi nu sunt de acord cu această ipoteză.

11. Presimţirile mămicii. Deşi celelalte 10 semne au o bază palpabilă -simptome exagerate, teste anormale etc, nu pot fi trecute cu vederea presimţirile unei gravide despre o sarcină gemelară. Mai ales în cazul în care în familie au mai existat cazuri de sarcini gemelare.

Read More

Glanda tiroidă în sarcină

Dereglările glandei tiroide se întalnesc de 5 ori mai frecvent la femei decât la bărbaţi, în special cu predominanţa hipotiroidismului, ca manifestare clinică. Este împortant de înţeles că funcţionarea tiroidei este afectată de schimbările care se produc în organismul feminin pe parcursul vieţii - maturarea sexuală, graviditatea, menopauza.

Iodul este un component esenţial al hormonilor tiroidieni şi insuficienţa lui este urmată de insuficienţa tiroidiană. Iodul, implicat în producerea hormonilor tiroidieni, participă în toate acţiunile acestora: rol "cheie" în metabolismul celular, rol "cheie" în procesul de creştere şi diferenţiere a tuturor organelor şi în particular a creierului.

Etapa hotărâtoare a dezvoltării creierului la specia umană este reprezentată de viaţa fetală şi primii 3 ani post-natali. Deficitul iodat în această perioadă critică produce alterări ireversibile în dezvoltarea creierului, consecinţa clinică fiind retardarea mintală.

 

Testarea glandei tiroide este foarte importantă deoarece dereglările ei pot duce la complicaţii în timpul sarcinii şi pot afecta grav sănătatea proprie şi sănătatea viitorului copil.

Tiroida este o glandă cu secreţie internă asemănătoare unui fluture, situată în regiunea cervicală anterioară, sub "mărul lui Adam". Aripile fluturelui sunt reprezentate de 2 lobi ai glandei tiroide, iar corpul lui este istmul, care uneşte lobii.

Fiecare lob masoară 2,5 - 4 cm în lungime; 1,5 – 2 cm în lăţime şi 1,5 cm în grosime. Volumul tiroidian mediu este de 25 ml la bărbaţi şi 18 ml la femei, greutatea medie este de 25 – 30 g. Fiind o glandă cu secreţie internă ea aparţine sistemului endocrin -ca şi hipofiza, glandele paratiroide, pancreasul, glandele suprarenale, ovarele şi testiculele.

Deşi mică în greutate şi dimensiuni, tiroida este foarte importantă prin producerea hormonilor, care au influenţă asupra tuturor celulelor, ţesuturilor, organelor şi sistemelor organismului uman.

Zece lucruri care trebuie făcute pentru o sarcină ferită de riscuri

1. Să mergi la medic pentru o consultaţie înainte de a rămâne însărcinată.

2. Trebuie cerut un test al  glandei tiroide - valorile TSH seric, T4, T3, şi markerii anti-Tg, anti-TPO.

3. Dacă eşti deja însărcinată mergi la medic cât mai devreme posibil.

4. Medicul trebuie înştiinţat de toate simptomele noi apărute sau problemele, care te supară.  Lucrurile acestea pot servi ca un  ajutor preţios în stabilirea diagnosticului.

5. Trebuiesc aflate şi cercetate dereglarile gladei tiroide de care au suferit sau suferă rude ale tale. Medicul trebuie să ştie aceste lucruri.

 

6. Chiar dacă testele nu indică dezechilibre patologice, trebuie să fi precaută şi să-ţi asiguri  necesarul de iod şi vitamine, atât până la sarcină cât şi pe parcursul ei.

7. După diagnosticarea cu hipo sau hipertiroidie trebuie început tratamentul indicat imediat - preparatele indicate, de obicei, nu creează pericol pentru viitorul copil.

8. Mergi la medic atât de frecvent cât ţi se cere - monitorizarea riguroasă asigură succesul tratamentului.

9. Este util să testezi funcţia tiroidei pe parcursul primului an dupa naştere – aceasta pentru excluderea aşa numitei tireoidite postpartum.

10. Cere pentru copilul tău testul TSH seric pe parcursul lunii a doua de viaţă  6-8 săptămâni de la naştere.

Read More

Care este cea mai bună vârstă pentru a avea un copil?

Cum hotărăşti care este cea mai potrivită vârstă să faci un copil? E mai bine la 20 de ani, când organismul e încă tânăr? Sau e mai inteligent să amâni sarcina până la 30 de ani? Fiecare vârstă are avantajele şi dezavantajele ei. Aşadar, iată câteva lucruri la care să vă gândiţi dacă vă puneţi întrebări privind cel mai potrivit moment pentru o sarcină.

 

Sarcina la 20 de ani

 

Femeile care au copii la vârsta de 20 de ani descoperă că au multă energie pentru a se îngriji de bebeluşi şi sunt destul de tinere să-şi amintească cum e să fii copil sau adolescent. Corpul se află într-una din cele mai sănătoase perioade şi sunteţi suficient de tânără cât să evitaţi multe dintre riscurile defectelor genetice care pot să apară dacă aveţi un copil mai târziu. Banii sunt însă o problemă pentru mamele cu vârsta de 20 de ani, pentru că acestea se află probabil la începutul carierei sau încă merg la şcoală. Dacă sunteţi căsătorită recent, înseamnă că nu veţi mai avea prea mult timp să petreceţi împreună cu soţul dumneavoastră.

 

Sarcina la 30 de ani

 

Multe femei susţin că la 30 de ani este momentul perfect pentru a avea un copil. Până la această vârstă ele şi-au atins obiectivele carierei, se

află într-un moment bun al căsniciei şi sunt financiar suficient de stabile pentru a susţine cheltuielile unui copil. Odată ce aţi ajuns la 30 de ani însă, corpul dumneavostră se schimbă şi poate fi mai greu pentru coloana vertebrală şi muşchii spatelui să suporte greutatea sânilor şi a burticii faţă de atunci când aveaţi doar 20 de ani. Mai mult, după vârsta de 35 de ani, şansele de a naşte un copil cu malformaţii genetice creşte dramatic şi se impune realizarea unei analize de amniocenteză (un ac subţire este inserat prin abdomen pentru a lua o mostră din lichidul amniotic).

 

Sarcina la 40 de ani

 

În acest punct, veţi fi probabil mult mai stabilă din punct de vedere financiar şi mult mai înţeleaptă decât la 20 sau 30 de ani. Având în vedere îngrijirea prenatală excelentă şi avantajele tehnologiei medicale, sarcina şi naşterea sunt acum mult mai sigure la vârsta de 40 de ani decât în trecut. Cu toate acestea, vă puteţi simţi puţin stingheră dacă decideţi să aveţi un copil la vârsta de 40 de ani. Veţi interacţiona cu mămici de 20, respectiv 30 de ani şi nu veţi avea foarte multe în comun cu acestea.

Totodată, riscurile de complicaţii şi defecte genetice sunt mai mari decât la 30 de ani, astfel că va trebui să realizaţi şi teste genetice pentru a vă asigura că bebeluşul nu este afectat.

De asemenea, reţineţi că atunci când atunci când copilul va avea 20 de ani, dumneavostră veţi avea cel puţin 60 de ani.

Sunteţi pregătită să vă luaţi un angajament pentru toată viaţa, aşa cum presupune un copil? Aceasta este o întrebare la care ar trebui să vă răspundeţi indiferent de vârstă. În plus, cel mai probabil veţi descoperi că nu există un moment perfect pentru a avea un copil, dar experienţa acumulată îşi va arăta plusurile şi minusurile ei, indiferent de vârsta sărbătorită ultima dată. 

Read More