Obstetrică şi Ginecologie

.

Monday, November 10, 2014

Cauzele apariţiei dismenoreei

Dismenoreea afectează majoritatea femeilor aflate între perioada de pubertate şi menopauză, chiar dacă este vorba doar de situaţii particulare, izolate din viaţa lor, sau reprezintă o problemă constantă în preajma menstruaţiei lunare.
Ce este dismenoreea
Dismenoreea se defineşte prin menstruaţia însoţită de dureri acute. În majoritatea cazurilor, aceasta persistă în primele două zile de menstruaţie, şi se manifestă prin crampe la nivelul ovarelor sau a trompelor uterine şi resimţite la nivel abdominal, greaţă, cefalee, stări de oboseală chiar şi în absenţa eforturilor, schimbări bruşte ale dispoziţiilor, senzaţii de durere difuză la nivelul membrelor inferioare. Dismenoreea primară semnifică prezenţa durerilor menstruale de la menarhă (de la prima menstruaţie), iar dismenoreea secundară indică durerile care se instalează după o perioadă în care acestea au fost absente în perioadele de menstruaţie. Dismenoreea primară spastică se manifestă doar în primul an de la debutul primului ciclu menstrual prin dureri intermitente asemănătoare crampelor.
 
Cauzele dismenoreei
 
Cauzele dismenoreei primare sunt destul de incerte, însă etiologia celei secundare sunt destul de clare. Durerile menstruale sunt de obicei corelate cu anumite afecţiuni ale aparatului genital feminine. Acestea pot fi: anomalii la nivelul conformaţiei uterului (de multe ori sunt anomalii congenitale), tulburări hormonale sau psihice, tulburarea vascularizării uterine, secreţia crescută de prostaglandine, afecţiuni ovariene, infecţii genitale etc.
Anomaliile congenitale ale conformaţiei uterului (ex: stenoza cervicală) sunt cele formate încă din viaţa intrauterină. Orice deformare a structurii uterului poate crea blocaje ale fluxului menstrei. Efortul uterului de a elimina sângerările menstruale are ca rezultat instalarea dismenoreei.  
Alte cauze ale dismenoreei pot fi fibroamele uterine. Acestea sunt tumori benigne localizate la nivelul corpului uterin, cu aspectul unei formaţiuni dure şi apare ca urmare a proliferării ţesutului muscular uterin. Contracţiile musculare sunt afectate astfel, iar acest lucru poate produce dismenoreea în timpul menstruaţiei, însă nu este un efect general valabil, pentru că multe femei cu fibrom uterin nu sunt afectate de durerile menstruale.
Dismenoreea este adesea cauzată de infecţiile pelviene care produc o creştere a nivelului de prostaglandine (substanţele chimice generatoare de durere, localizate în uter) la un loc cu alte substanţe care pot provoca durere care se manifestă mai ales în perioadele de menstruaţie. Apariţia infecţiilor pelviene poate fi determinată şi de dispozitivele intrauterine care pot produce reacţii iritante la nivelul uterului.
 
Sintetizând, principalele cauze ale dismenoreei sunt:
  • Anomaliile congenitale;
  • Fibroamele uterine;
  • Infecţiile pelviene;
  • Îngustarea colului uterin;
  • Dispozitivele intrauterine;
  • Endometrioza.

Related Posts:

  • Spalaturile vaginaleSpalaturile vaginale se refera la procesul de spalare sau curatare a vaginului cu ajutorul apei sau a unei solutii speciale, pentru eliminarea continutului uterului. Spalaturile vaginale se pot face cu diverse substante e… Read More
  • Cum influenteaza stilul de viata, fertilitatea feminina Fertilitatea unei femei poate fi afectata de obiceiurile si stilul viata al acesteia. Exista, totusi, o serie de masuri care pot mentine sanatos, sistemul de reproducere al unei persoane de sex feminin. Daca o femeie isi… Read More
  • Metode contraceptive 2Metodele contraceptive (contraceptia) sunt acele metode care previn o sarcina. Acestea ii permit unei femei sa aleaga momentul potrivit pentru a face un copil. Majoritatea femeilor pot ramane insarcinate incepand cu varsta p… Read More
  • Calcul perioada fertilaPerioada fertila a unei femei este momentul in care exista cele mai mari probabilitati ca in urma actului sexual sa rezulte sarcina. Pentru a avea o relatie de cuplu sanatoasa este important sa faceti diferenta intre place… Read More
  • Ciclul menstrual Menstruatia este o parte a ciclului de reproducere feminin, care debuteaza atunci cand fetele devin mature sexual, in perioada pubertatii. Acesta dureaza intre trei si sapte zile. Fiecare ciclu menstrual dureaza aproximat… Read More

0 comentarii:

Post a Comment